Charlie Sheen s-a logodit cu starleta porno Brett Rossi

Charlie Sheen s-a logodit cu starleta porno Brett Rossi, în timpul vacanţei de Valentine's Day, în Hawaii, a confirmat pentru revista People purtătorul de cuvânt al actorului american, Jeff Ballard.

1424 afișări
Imaginea articolului Charlie Sheen s-a logodit cu starleta porno Brett Rossi

Charlie Sheen si Brett Rossi (Imagine: Hepta)

Actorul în vârstă de 48 de ani a cerut-o, sâmbătă, în căsătorie pe starleta porno în vârstă de 24 de ani, iar aceasta a acceptat, informează dailymail.co.uk.

Atât actorul, cât şi logodnica sa au confirmat ulterior pentru presa americană fericitul eveniment.

La începutul lunii ianuarie, Sheen, cu trei divorţuri la activ, a publicat pe platforma Twitter un anunţ potrivit căruia s-a căsătorit cu iubita sa actuală, Brett Rossi, în Reykjavík, unde şi-au petrecut vacanţa.

Însă, câteva zile mai târziu, Charlie Sheen a spus că afirmaţia despre căsătoria sa cu starleta porno a fost o glumă pe care a făcut-o pentru a o enerva pe cea de-a doua soţie a lui, actriţa Denise Richards.

Charlie Sheen a spus atunci pentru site-ul TMZ.com: "Am vrut să-i dau lui Denise o lovitură!".

Charlie Sheen, starul serialului TV "Anger Management", a publicat atunci pe platforma Twitter o fotografie a cuplului în faţa fostului consulat francez din Reykjavík, capitala Islandei, unde, în 1986, a avut loc un summit despre Războiul Rece la care au participat preşedintele american Ronald Reagan şi liderul URSS Mihail Gorbaciov.

"Aceasta este clădirea în care M. Gorbaciov şi R. Reagan au făcut istorie. Şi tot aici ne-am căsătorit, eu cu S. (numele de alint al lui Brett Rossi, n.r.)", a anunţat Charlie Sheen.

"S" este numele de alint al starletei Brett Rossi, care obişnuieşte să îşi spună "Scottie".

Actorul american şi Brett Rossi au o relaţie care a început în 2013.

Charlie Sheen era supărat pentru că fosta lui soţie Denise Richards le-a luat cu ea pe fiicele lor - Sam, în vârstă de 9 ani, şi Lola, în vârstă de 8 ani - în vacanţă de Crăciun, iar starul nu a putut din acest motiv să îşi vadă copiii.

De cealaltă parte, Denise Richards spunea că fostul ei soţ a fost invitat în acea călătorie şi că Sheen poate să îşi vadă fiicele oricând doreşte.

Charlie Sheen nu a putut să îşi vadă de sărbători nici cei doi fii - gemenii Bob şi Max, în vârstă de 4 ani - din cauza luptei pentru custodie pe care o duce în justiţie cu cea de-a treia soţie, Brooke Mueller. Gemenii se află în prezent în custodia fratelui lui Brooke Mueller, Scott Mueller.

Charlie Sheen a fost căsătorit cu Donna Peele (între 1995 - 1996), cu Denise Richards (2002 - 2006) şi cu Brooke Mueller (2008 - 2011).

Din relaţiile anterioare, Charlie Sheen are cinci copii - Sam şi Lola, cu Denise Richards, şi gemenii Bob şi Max, cu Brooke Mueller, precum şi o fiică în vârstă de 30 de ani, Cassandra Estevez, dintr-o relaţie cu fosta iubită din liceu Paula Profit.

În 2010, Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor de televiziune din lume, câştigând 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din serialul de comedie "Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a Half Men", în care a interpretat rolul personajului Charlie Harper, un afemeiat notoriu.

Viaţa personală a actorului a fost la rândul ei una deosebit de turbulentă, marcată de numeroase scandaluri intens mediatizate, provocate de dependenţa de alcool şi de droguri, divorţuri şi violenţă conjugală. De altfel, din cauza acestor scandaluri, Charlie Sheen a fost concediat în 2011 din distribuţia serialului "Doi bărbaţi şi jumătate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici