Clint Eastwood i-a salvat viaţa unui bărbat care s-a înecat cu o bucată de brânză

Cineastul american Clint Eastwood i-a salvat viaţa, cu ajutorul manevrei Heimlich, lui Steve John, directorul turneului de golf Pebble Beach National Pro-Am, care s-a înecat cu o bucată de brânză, miercuri seara, în timpul unei recepţii ce a avut loc în ajunul turneului de golf.

548 afișări
Imaginea articolului Clint Eastwood i-a salvat viaţa unui bărbat care s-a înecat cu o bucată de brânză

Clint Eastwood (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Clint Eastwood, în vârstă de 83 de ani, a observat "o expresie de panică" pe chipul lui Steve John, care se înecase cu o bucată de brânză, în timpul unui dineu organizat pentru voluntarii turneului, ce a avut loc la Centrul de conferinţe Monterey din California.

Fără să stea pe gânduri, Eastwood s-a îndreptat spre bărbat şi i-a aplicat manevra Heimlich, relatează publicaţia Carmel Pine Cone, în ediţia sa de vineri.

"L-am smucit de trei ori şi bucata de brânză a ieşit (din căile respiratorii, n.r.). Pe urmă i-am dat să bea un pahar mare cu apă cu mult suc de lămâie", a spus cineastul.

Clint Eastwood, care a concurat de mai multe ori, ca amator, la turneul Pebble Beach National Pro-Am, a mai spus că este pentru prima oară când foloseşte manevra Heimlich.

"Vorbeam cu cineva, când m-am înecat cu o bucată de brânză şi, dintr-odată, nu am mai putut să respir. (…) Clint a venit în spatele meu şi a ştiut exact ce trebuie să facă. M-a ridicat de la pământ cu putere, brânza a ieşit şi mi-am revenit. Clint mi-a salvat viaţa", a declarat Steve John.

Clint Eastwood deţine un rol oficial în cadrul turneului, ca preşedinte al organizaţiei Monterey Peninsula Foundation, fiind cel care va înmâna trofeul câştigătorului turneului de golf, în cursul zilei de duminică.

Printre câştigătorii turneului de golf Pebble Beach National Pro-Am din anii trecuţi se numără Tiger Woods şi Phil Mickelson.

Clint Eastwood, născut în 1930, a câştigat cinci premii Oscar ca actor, regizor şi producător. Şi-a început cariera de actor jucând în câteva producţii neînsemnate ale studiourilor Universal, dar primele succese le-a avut în filmele western regizate de Sergio Leone: "Pentru un pumn de dolari" (1964), "Pentru câţiva dolari în plus" (1965) şi "Cel bun, cel rău, cel urât" (1966). Filmele sale au fost apreciate de critici şi de public, cele mai mari succese înregistrându-le cu producţiile "Necruţătorul" (1992), "În bătaia puştii" (1993), "Podurile din Madison County" (1995), "O fată de milioane/ Million Dollar Baby" (2004), "Scrisori din Iwo Jima" (2006) şi "Steaguri pline de glorie" (2006).

"Gran Torino", lungmetraj în care Eastwood a fost şi interpret, este cel mai de succes film al acestuia din punct de vedere al încasărilor, cu 260,5 milioane de dolari la nivel mondial. Celebrul regizor american a realizat şi lungmetrajul "Invictus", o peliculă despre Nelson Mandela, care a avut premiera în decembrie 2009, dar şi pelicula "J. Edgar", despre viaţa şi cariera lui J. Edgar Hoover, fondatorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), interpretat de Leonardo DiCaprio, ce a avut premiera în noiembrie 2011.

În prezent, Clint Eastwood se află în etapa de postproducţie a filmului muzical "Jersey Boys", o adaptare a unui musical de pe Broadway, a cărui premieră este anunţată pentru 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici