Contractul de manageriat artistic al trupei The Beatles, vândut la licitaţie cu 553.120 de dolari

Contractul care a lansat cariera internaţională a trupei The Beatles, semnat în anul 1962 de membrii grupului şi de Brian Epstein, managerul formaţiei, a fost vândut cu 365.000 de lire sterline (553.120 de dolari) la o licitaţie organizată, marţi, de casa Sotheby's, la Londra, informează Reuters.

155 afișări
Imaginea articolului Contractul de manageriat artistic al trupei The Beatles, vândut la licitaţie cu 553.120 de dolari

Contractul de manageriat artistic al trupei The Beatles, vândut la licitaţie cu 553.120 de dolari (Foto: Hepta / Mediafax Foto)

Contractul pe care John Lennon, Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Star l-au semnat pe 1 octombrie 1962 l-a confirmat pe Brian Epstein - supranumit adeseori "al cincilea Beatle" - în calitate de manager al trupei The Beatles şi pe Ringo Starr în calitate de toboşar oficial al formaţiei.

A fost al doilea contract semnat de The Beatles cu Brian Epstein, un fost proprietar al unui magazin de discuri, care s-a îndrăgostit de muzica interpretată de cei patru rockeri, după ce i-a auzit cântând într-un club celebru - Cavern Club - din Liverpool.

Contractul a înlocuit un document precedent pe care grupul britanic îl semnase cu Epstein în acelaşi an, în ianuarie, dar care conţinea semnătura lui Pete Best în calitate de toboşar al formaţiei. El a fost înlocuit la scurt timp după aceea de Richard Starkey, cunoscut sub numele Ringo Starr.

Noul contract a fost semnat cu doar câteva zile înainte ca The Beatles să lanseze "Love Me Do", primul single din istoria trupei care a ajuns pe primul loc în topul vânzărilor din Marea Britanie.

Documentul avea un preţ estimativ de 500.000 de lire sterline şi a fost pus în vânzare la licitaţia "Rock & Pop", organizată de casa Sotheby's, la Londra.

John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr şi George Harrison au format trupa The Beatles, în anii 1960, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Grupul The Beatles s-a destrămat în 1970. John Lennon a fost împuşcat mortal la New York în 1980, la vârsta de 40 de ani. George Harrison a murit de cancer în 2001.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici