Cum trăieşte fetiţa lui Tom Cruise după doctrina scientologică - FOTO

Într-o zi însorită din Beverly Hills, o fetiţă de cinci ani îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Stă în capul mesei, îmbrăcată într-o rochiţă roz şi poartă ochelari de soare turcoaz.

796 afișări
Imaginea articolului Cum trăieşte fetiţa lui Tom Cruise după doctrina scientologică - FOTO

Cum trăieşte Suri Cruise după doctrina scientologică (Imagine: www.dailymail.co.uk)

Nimic neobişnuit, cu excepţia faptului că, în timp ce ea îşi desface cadourile, elicoptere zbârnâie pe sus, şi asta deoarece nu este un copil obişnuit de cinci ani - este Suri Cruise şi în elicoptere sunt pararazzi disperaţi să obţină o imagine cu fetiţa care va deveni, probabil, cel mai fotografiat copil din lume.

Adevărul este că Suri nu este doar o mică prinţesă iubită de părinţii săi. În conformitate cu doctrina bisericii scientologice - ai cărei adepţi sunt părinţii săi - fetiţa este tratată ca un adult, liberă de a lua decizii în privinţa felului în care se îmbracă, ce mănâncă sau cum se machiază.

Nu e nicio îndoială că Suri este adorabilă cu părul ei lung castaniu şi are cei mai încântători ochi verzi, însă aici se opresc comparaţiile cu ceilalţi copii de vârsta ei.

Potrivit www.dailymail.co.uk, preferinţele ei la haine se învârt în jurul paltoanelor Dolce & Gabbana de 2.200 de dolari şi se încalţă cu pantofi cu tocuri Marc Jacobs de opt sute şi ceva de dolari, garderoba ridicându-se la o valoare de peste 3 milioane de dolari.

Micuţa Suri se machiază de la vârsta de doi ani şi a fost văzută la începutul acestui an făcând cumpărături de la Sephora din New York. Foloseşte ruj roz în timpul zilei şi roşu în timpul serii. Are propriul designer de genţi cu care îşi duce jucăriile şi cărţile. Are, de exemplu, o versiune mai mică a genţii Ferragamo Sofia a mamei sale şi chiar propria ei geantă Hermes.

Micuţa domnişoară Cruise decide singură cu privire la ţinutele ei, nefiind văzută până acum în pantaloni. Suri îi dă sfaturi chiar şi mamei sale în ce priveşte moda.

Tom Cruise, care avea 43 de ani când s-a născut Suri, o numeşte "fântâna tinereţii" şi este categoric fericit să o vadă aşa. "Îi place să se îmbrace singură, cu ce vrea ea, şi nu am de gând să mă opun", spune tatăl ei.

Cu toată emanciparea, Suri foloseşte încă suzeta, deşi majoritatea părinţilor renunţă la acest artificiu pe la vârsta de doi ani pentru a proteja dantura. Un adept al scientologiei a declarat că această religie încurajează propriile decizii: "Pur şi simplu va afla singură când este momentul să arunce suzeta".

Nu există nici un semn că ar merge la şcoală sau că are prieteni de vârsta ei, în schimb este văzută până la miezul nopţii prin New York, unde Tom Cruise deţine un apartament împreună cu Katie Holmes.

Imagini recente le arată pe cele două, mamă şi fiică, ieşind obosite de la spectacole pe Broadway sau din restaurante luxoase.

Într-un moment neinspirat, la începutul acestei luni, Suri şi-a cumpărat un pacheţel de jeleuri în formă de penisuri, pe care le flutura veselă în faţa aparatelor de fotografiat. Katie a explicat timid, ulterior, că fetiţa le-a luat înainte de a-şi da seama ce face.

Suri îşi însoţeşte părinţi la toate ieşirile mondene, neavând o oră stabilă de culcare, un părinte indignat comentând pe internet că şi "animalele de la grădina zoologică dorm noaptea".

La o emisiune David Letterman Show la care a fost invitată Katie Holmes, Suri a fost adusă la înregistrări, ulterior mergând cu părinţii săi la o cină care s-a prelungit până spre dimineaţă.

Nici Victoria Beckham şi nici Angelina Jolie nu ar premite copiilor lor să-şi petreacă timpul în acest fel, deşi ambele vedete sunt iubitoare de publicitate.

Potrivit unor surse, petrecerea de ziua fetiţei a costat aproape 24.000 de dolari, iar cadoul de la tatăl său a costat peste 5.500.000 de dolari.

Un expert în scientologie a declarat că nimic din toate acestea nu este ceva ieşit din comun: "Scientologii îşi tratează copiii ca şi cum ar fi indivizi capabili să ia decizii proprii".

Conform doctrinei scientologice, corpul uman este un recipient pentru spiritul extratereştrilor, prin urmare copiii sunt şi ei, la rândul lor, nave pentru spiritele extratereştrilor, de aceea nu există nici un motiv să fie trataţi în mod diferit faţă de adulţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici