De ce a fost scoasă din cimitir piatra funerară a părinţilor lui Hitler. Ce obiecte lăsau vizitatorii la mormântul acestora

Piatra funerară a părinţilor lui Adolf Hitler a fost scoasă din cimitirul din Braunau-am-Inn, Austria, unde se află mormântul acestora.

3403 afișări
Imaginea articolului De ce a fost scoasă din cimitir piatra funerară a părinţilor lui Hitler. Ce obiecte lăsau vizitatorii la mormântul acestora

Adolf Hitler (Imagine: Hepta)

Autorităţile au remarcat că fusese transformată într-un "altar" pentru neo-nazişti. Anul trecut, o vază pe care scria "unvergessen" (de neuitat, în limba germană, n.r.) a fost lăsată lângă mormântul lui Alois şi al Klarei Hitler, cele două litere "s" din acest cuvânt formând celebra zvastică, informează dailymail.co.uk.

Un alt vizitator a lăsat, în 2009, o placă pe care scria "120", care sărbătorea 120 de ani de la naşterea lui Hitler (în 1889, în satul austriac Braunau-am-Inn).

Rudele lui Alois Hitler şi ale soţiei acestuia au fost de acord cu îndepărtarea pietrei funerare de pe mormântul din cimitirul St Michael, potrivit autorităţilor din Leonding, din apropiere de Linz.

Alois Hitler, un funcţionar vamal, a murit în 1903, iar mama lui Adolf Hitler a murit din cauza unui cancer, patru ani mai târziu, şi a fost înmormântată alături de soţul ei.

Mormântul va fi dat spre folosinţă unei alte familii, iar rămăşiţele părinţilor lui Hitler vor rămâne îngropate în cimitir, într-un loc nemarcat.

Preotul bisericii, Kurt Pittertschat, a declarat că nu numai neo-naziştii, ci şi turişti curioşi făceau coadă să vadă mormântul şi era din ce în ce mai dificil ca acesta să fie întreţinut.

Anul trecut, autorităţile din Wunsiedel, Germania, au mutat rămăşiţele lui Rudolf Hess - adjunctul lui Adolf Hitler în Partidul Naţional-Socialist - într-un loc secret, pentru că mormântul acestuia devenise un magnet pentru extremişti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici