Elton John a încheiat un parteneriat de 7 milioane de dolari pentru fundaţia sa anti-SIDA

Cântăreţul şi activistul britanic Elton John a încheiat un parteneriat în valoare de 7 milioane de dolari între fundaţia sa şi agenţii guvernamentale americane, în cadrul programului său de luptă contra SIDA, informează Reuters.

78 afișări
Imaginea articolului Elton John a încheiat un parteneriat de 7 milioane de dolari pentru fundaţia sa anti-SIDA

Elton John (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

John s-a întâlnit în acest sens cu secretarul de stat american John Kerry, la Departamentul de Stat din Washington, unde au anunţat extinderea programului pentru persoanele gay şi transgender din Africa.

Noul proiect, care se numeşte Health4Men, va implica PEPFAR, planul de urgenţă al preşedintelui american contra SIDA, şi Agenţia americană pentru dezvoltare internaţională (U.S. Agency for International Development, USAID) şi se va concentra iniţial asupra Africii de Sud.

"Ar trebui să trăim într-o lume în care nu mai există SIDA, iar oamenii aceia, indiferent de persoanele pe care le iubesc, de cine sunt, au dreptul să se vindece de SIDA", a spus Elton John, un muzician celebru şi o personalitate a comunităţii gay.

Kerry i-a mulţumit lui Elton John pentru spiritul său de lider şi i-a lăudat fundaţia "pentru că aduce speranţă şi ajută mulţi oameni".

Într-o carieră de aproape cinci decenii, Sir Reginald Kenneth Dwight, cunoscut sub pseudonimul Elton John, în vârstă de 67 de ani, a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri Top 40, fiind în prezent unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în Rock and Roll. El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi s-a implicat în lupta anti-SIDA după sfârşitul anilor '80. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit comandor al Imperiului britanic în 1998.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici