Erupţia vulcanului Etna luminează cerul nopţii

Muntele Etna din Sicilia, cel mai mare vulcan activ din Europa, s-a trezit din nou la viaţă şi a aruncat lavă fierbinte pe versanţi, luminând cerul nopţii.

1254 afișări
Imaginea articolului Erupţia vulcanului Etna luminează cerul nopţii

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

Situat pe insula italiană Sicilia, Etna este cel mai activ vulcan din Europa, deşi erupţiile sale provoacă rareori pagube semnificative, notează BBC.

Etna, acoperită de zăpadă, a oferit un spectacol cu „o fântână intensă de lavă” din craterul de sud-est, cu revărsare în zona de vârf şi o coloană înaltă de fum.

Fotografiile şi videoclipurile cu spectacolul natural au "explodat" pe reţelele de socializare, atât de mult încât automobiliştii şi motocicliştii opriţi în stradă pentru a imortaliza vulcanul au creat destule probleme pentru traficul din Catania, conform tgcom24.

Activitatea a fost vizibilă şi din Taormina şi Catania.

Specialiştii vorbesc de o "activitate normală" a vulcanului.

Faza eruptivă nu a afectat funcţionarea aeroportului din Catania.

Etna este cel mai mare vulcan activ din Europa, cu o altitudine de aproximativ 3.300 de metri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici