Finala Eurovision 2011 va avea loc la Düsseldorf

Finala din 2011 a concursului de muzică Eurovision va avea loc pe 14 mai, la Düsseldorf, un oraş din vestul Germaniei, după victoria de anul acesta a interpretei germane Lena, a anunţat, marţi, postul public de televiziune regional NDR, citat de AFP.

417 afișări
Imaginea articolului Finala Eurovision 2011 va avea loc la Düsseldorf

Finala Eurovision 2011 va avea loc la Düsseldorf (Imagine: www.eurovision.tv)

Capitala Renaniei de Nord - Westfalia, regiunea cea mai populată din Germania, a fost preferată Berlinului, capitala ţării, dar şi Hamburgului şi Hanovrei, oraşul în care s-a născut Lena, a precizat postul TV într-un comunicat.

Aceasta este pentru a doua oară când Germania organizează finala concursului Eurovision. În 1983, capitala Bavariei, Munchen, a găzduit evenimentul, după victoria din anul precedent a Germaniei, în acest concurs creat în urmă cu 55 de ani.

Lena, în vârstă de 19 ani, a triumfat la Eurovision 2010, cu piesa "Satellite", şi a fost timp de câteva săptămâni idolul ţării sale.

Locul al doilea a fost ocupat de reprezentanţii Turciei - maNga -, în timp ce reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovi, au ocupat locul al treilea, cu piesa "Playing With Fire".

Aceasta a fost pentru a doua oară în istoria participării la Eurovision când România a ocupat locul al treilea, prima oară fiind în 2005, când Luminiţa Anghel şi Sistem au reuşit aceeaşi performanţă.

Concursul Eurovision a devenit faimos, de-a lungul anilor, pentru muzica uneori de o calitate îndoielnică, recitaluri bizare şi voturi despre care nu o dată s-a spus că se dau pe criterii politice. Este uimitor cât de multe ţări au acordat cele mai mari note vecinilor, ediţie de ediţie. Cu toate acestea, Eurovision îşi are fanii înfocaţi. Câştigătorul concursului se bucură de atenţie şi prestigiu, iar de-a lungul timpului, printre aceştia s-au numărat şi nume care au făcut legendă în muzică - ca Abba şi Celine Dion.

La concurs participă ţările membre ale European Broadcasting Union (EBU), o organizaţie înfiinţată în 1950 de 23 de reprezentanţi ai televiziunilor europene, într-o conferinţă care a avut loc la Devon. În prezent, însă, în EBU sunt aceptate şi ţări non-europene, astfel explicându-se participarea unor ţări ca Maroc sau Israel.

EBU a venit cu ideea concursului Eurovision în 1955. Era un proiect extrem de ambiţios pentru acele timpuri - televiziunea prin satelit nu fusese încă inventată, iar Europa nu mai avusese niciun astfel de eveniment care să-i reunească ţările. Cu toate acestea, a fost un succes, prima ediţie având loc în Elveţia, în 1956.

Doar şapte ţări au participat în primul an - Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Elveţia şi Luxemburg. Însă concursul a fost urmărit de patru milioane de telespectatori din cele şapte ţări - o cifră record pentru acea vreme.

Concursul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. De-a lungul timpului, competiţia a suferit numeroase schimbări. Pe măsură ce tot mai multe ţări doreau să ia parte la competiţie, a fost necesară stabilirea unui sistem de selecţie. Mai multe variante au fost testate până s-a ajuns la o formă stabilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici