Fostul iubit al cântăreţei Amy Winehouse, acuzat de viol

Reg Traviss, fostul iubit al cântăreţei Amy Winehouse, s-a deplasat, vineri, la o secţie de poliţie din Londra, unde a fost chestionat de poliţiştii britanici în legătură cu un dosar în care regizorul britanic este acuzat de comiterea unui viol.

169 afișări
Imaginea articolului Fostul iubit al cântăreţei Amy Winehouse, acuzat de viol

Amy Winehouse (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Vizita regizorului britanic, în vârstă de 35 de ani, la secţia de poliţie londoneză se înscrie într-o procedură specială reglementată în dreptul britanic - arrest by appointment -, în virtutea căreia acuzatul se prezintă din proprie iniţiativă la comisariat pentru a oferi explicaţii, în urma unei acuzaţii anterioare.

"O cunoaşte într-adevăr pe femeia care a raportat violul la poliţie, dar neagă cu vehemenţă această acuzaţie. Va face tot ce îi stă în putere pentru a lupta împotriva acuzaţiei de viol", a declarat un prieten al cineastului , informează dailymail.co.uk.

Vineri, purtătorul de cuvânt al poliţiei metropolitaine din Londra a declarat: "Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost arestat (în virtutea procedurii arrest by appointment, n.r.), pe baza unui mandat emis pe 5 aprilie de secţia de poliţie Westminster, în urma unei acuzaţii de viol, ce a fost raportată pe 18 ianuarie".

"Acuzatul a fost eliberat pe cauţiune şi are obligaţia de a se prezenta pentru o nouă audiere, la secţia de poliţie Central London, la începutul lunii iulie", a adăugat aceeaşi sursă.

Procedura "arrest by appointment" este similară situaţiei când o persoană se predă autorităţilor. Dacă acea persoană află că pe numele ei a fost emis un mandat de arestare, ea are posibilitatea de a contacta poliţia şi de merge la o secţie de poliţie la o dată stabilită de comun acord. Această procedură este invocată adeseori atunci când o persoană doreşte să arate că vrea să coopereze cu autorităţile şi poate avea ca rezultat stabilirea unei cauţiuni mai mici.

Regizorul Reg Traviss s-a declarat devastat de moartea iubitei sale Amy Winehouse, decedată în iulie 2011 la vârsta de 27 de ani, şi a dezvăluit presei britanice că urma să se căsătorească cu artista.

"Da, absolut, am discutat despre posibilitatea de a ne căsători. Nu stabilisem o dată, dar căsătoria era un subiect care apărea destul de des în conversaţiile noastre din ultima vreme", a spus Traviss.

Potrivit declaraţiilor sale, Amy Winehouse se afla pe punctul de a-şi recăpăta controlul asupra vieţii personale, puternic afectată în ultimii ani de viaţă de dependenţa de droguri.

Testele toxicologice efectuate după moartea cântăreţei au arătat faptul că în organismul acesteia nu existau urme de droguri, în momentul producerii decesului.

În schimb, potrivit aceloraşi teste, medicii au descoperit în organismul artistei o concentraţie de 416 miligrame de alcool per decilitru de sânge - de peste cinci ori limita legală de 80 de miligrame. Medicii consideră că o concentraţie de 350 de miligrame de alcool în sânge este suficientă pentru a cauza decesul unei persoane.

Trei sticle goale de votcă au fost descoperite în dormitorul din reşedinţa cântăreţei din cartierul londonez Camden. Agentul de pază Andrew Morris a fost persoana care i-a telefonat lui Reg Traviss şi i-a spus că iubita sa Amy Winehouse a fost găsită moartă în patul ei.

Reg Travis avea o relaţie de peste doi ani cu Amy Winehouse, iar relaţia lor era acceptată şi sprijinită de părinţii cântăreţei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici