Fundaţia lui Marlon Brando a dat în judecată producătorul Harley-Davidson

Şefii fundaţiei care administrează averea actorului american Marlon Brando au dat în judecată producătorul de motociclete Harley-Davidson Motor Company, pe care îl acuză că a utilizat numele actorului fără permisiunea lor, pentru a lansa brandul de cizme Brando.

177 afișări
Imaginea articolului Fundaţia lui Marlon Brando a dat în judecată producătorul Harley-Davidson

Fundaţia lui Marlon Brando a dat în judecată producătorul Harley-Davidson (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Directorii fundaţiei Brando Enterprises, în frunte cu Mike Medavoy, un prieten al actorului american, au declarat că brandul de cizme Harley-Davidson Brando încalcă drepturile de folosire a numelui lui Marlon Brando, relatează contactmusic.com.

Potrivit documentelor depuse la tribunal, marţi, Medavoy şi ceilalţi doi directori ai fundaţiei Brando Enterprises au solicitat plata unor daune provocate de comercializarea şi promovarea cizmelor Brando.

"Numele Marlon Brando este unul dintre cele mai renumite din lume. Doar câteva astfel de nume celebre reuşesc să depăşească limitele dintre generaţii, iar Marlon Brando se află în acel grup select şi foarte mic de celebrităţi devenite adevărate legende pe întregul mapamond", a declarat Medavoy.

"Întreaga industrie din domeniul licenţelor este pe deplin conştientă de importanţa protejării unui brand - nu doar din perspectiva proprietarului brandului, ci şi spre beneficiul tuturor licenţelor, retailerilor şi consumatorilor. Brand Enterprises a încheiat o serie de parteneriate de lux în sistem de licenţă cu diverse grupuri şi retaileri din media - care îndeplineau cu toţii anumiţi parametri stabiliţi dinainte chiar de către Marlon Brando", a adăugat Medavoy.

Marlon Brando este unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului al XX-lea. S-a făcut remarcat mai ales datorită rolurilor din filmele "Un tramvai numit dorinţă" şi "On the Waterfront", pentru care a primit primul său premiu Oscar, în 1955. Stilul lui actoricesc, combinat cu apariţiile sale publice ca outsider al Hollywood-ului anilor 1950 şi 1960 au avut o influenţă majoră asupra generaţiei de actori ce i-au urmat.

Ulterior, în ciuda unei anumite etichete de paria care i-a fost conferită, Brando a interpretat la superlativul absolut, stabilind un nou standard estetic, rolul lui Vito Corleone din primul film din seria lui Francis Ford Coppola închinată unui boss mafiot, "Naşul/ The Godfather", pentru care a primit al doilea Oscar din carieră, în 1973.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici