Gabriela Irimia (Cheeky Girls) şi iubitul ei britanic, în România

Parlamentarul britanic Lembit Opik, iubitul Gabrielei Irimia, una dintre gemenele din trupa Cheeky Girls, ar putea veni în România, unde cele două surori şi-au programat a doua serie de operaţii pentru remodelarea sânilor, informează anorak.co.uk.

1 afișare
Imaginea articolului Gabriela Irimia (Cheeky Girls) şi iubitul ei britanic, în România

Gabriela Irimia (Cheeky Girls) şi iubitul ei britanic, în România

Gabriela şi Monica Irimia au sosit în urmă cu câteva zile în oraşul lor natal, Cluj, unde, în afară de faptul că îşi revăd familia, au hotărât să-şi rezolve şi problemele medicale.

Gemenele s-au programat la o clinică pentru a corecta o operaţie nereuşită de mărire a sânilor făcută la Londra, în 2006, care a costat 12.000 de lire sterline.

"Implanturile Monicăi sunt foarte proaste", a indicat medicul chirurg Ovidiu Iva. "Operaţia pe care a făcut-o anul trecut a fost un eşec total", ar fi adăugat acesta.

Mama Gabrielei, Margareta Irimia, care este şi impresarul trupei Cheeky Girls, a declarat: "Nu ştim cât ne va costa, dar cel mai important este rezultatul".

Înainte de operaţiile de reconstrucţie a sânilor, Gabriela, în vârstă de 24 de ani, va fi supusă unei operaţii de eliminare a unor pietre la rinichi, săptămâna viitoare.

Presa din Marea Britanie spune că parlamentarul Lembit Opik, cu care Gabriela are o relaţie de şapte luni, va fi alături de aceasta pentru a o încuraja.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici