Gheţar activ de pe Marte, dovadă a posibilităţii ca planetă să fie locuibilă

Cercetătorii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au descoperit un gheţar activ pe suprafaţa lui Marte, care ar putea, spun aceştia, să constituie un loc ideal pentru apariţia unor forme de viaţă.

4 afișări
Imaginea articolului Gheţar activ de pe Marte, dovadă a posibilităţii ca planetă să fie locuibilă

Gheţar activ de pe Marte - o dovadă în plus a posibilităţii ca planetă să fie locuibilă

Potrivit dailymail.co.uk, imaginile gheţarului proaspăt au fost realizate cu camerele de înaltă rezoluţie ale sondei Mars Express, a Agenţiei Spaţiale Europene, prima misiune europeană pe planeta roşie.

Gheţarul ar putea constitui un loc ideal pentru debutul vieţii pe Marte, potrivit cercetătorilor. Orice microorganism care trăieşte în solul planetei poate fi adus la suprafaţă de apă.

Gheţarii nu constituie o noutate pe Marte, dar cei fotografiaţi până recent sunt vechi de câteva milioane de ani. De aceea, cea mai recentă descoperire are darul de a-i emoţiona pe cercetători.

"Dacă această imagine ar fi fost realizată pe Pământ, aş fi spus fără ezitare «este un gheţar»", a declarat profesorul Gerhard Neukum, unul dintre coordonatorii acestui proiect.

"Nu am reuşit să obţinem semnătura spectrală a apei. Dar în câteva luni, sonda va ajunge deasupra (gheţarului n.red.) şi va efectua măsurători. Pe marginile gheţarului se pot vedea vârfuri albe, care nu ar puteau fi decât gheaţă proaspăt expusă", a adăugat Neukum. "Acest lucru înseamnă că avem de-a face cu un gheţar activ", a explicat cercetătorul.

La începutul lui decembrie, sonda Mars Express şi-a încheiat a 5.000-a rotire pe orbita lui Marte, pe care o înconjoară de pe 25 decembrie 2003. Sonda a fost lansată de ESA în mai 2003.

În tot acest timp, Mars Express a realizat multe imagini uimitoare ale planetei Marte, de foarte mare importanţă pentru astronomi. Un exemplu îl constituie fotografierea în detaliu a numeroşilor vulcani, printre care se numără Olympus Mons, un munte cu o înălţime de 26 de kilometri, cel mai înalt din sistemul nostru solar. În martie, specialiştii au făcut public faptul că sonda a descoperit mari cantităţi de gheaţă sub polul sud al planetei roşii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici