Indio Downey, fiul lui Robert Downey Jr., pus oficial sub acuzare pentru posesie de droguri

Indio, fiul actorului Robert Downey Jr., a fost pus oficial sub acuzare pentru posesie de droguri, în urma arestării sale din luna iunie.

183 afișări
Imaginea articolului Indio Downey, fiul lui Robert Downey Jr., pus oficial sub acuzare pentru posesie de droguri

Indio Downey, fiul lui Robert Downey Jr., pus oficial sub acuzare pentru posesie de droguri (Imagine: Hepta)

Indio, fiul lui Robert Downey Jr. şi al fostei sale soţii, actriţa Deborah Falconer, era pasager într-o maşină care a fost oprită de poliţie, în momentul în care asupra lui s-a găsit cocaină, în urma unei percheziţii, informează contactmusic.com.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost arestat şi transportat la sediul unei unităţi de poliţie locale.

Robert Downey Jr., la rândul său, a avut mari probleme cauzate de dependenţa de droguri şi de alcool, în urmă cu 20 de ani. În acea perioadă, starul american a fost internat de multe ori în clinici de dezintoxicare, dar a ajuns şi de câteva ori în arestul poliţiei şi chiar la închisoare.

Robert Downey Jr. este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale şi a primit două nominalizări la Oscar, pentru rolul principal din "Chaplin", în 1992, şi pentru cel secundar din "Furtună tropicală" în 2009. Starul american a impresionat publicul şi criticii de cinema cu rolurile din "Air America", "Născuţi asasini", "The Outsider", "Săruturi şi focuri de armă/ Kiss Kiss Bang Bang", "Noapte bună şi noroc!/ Good Night, and Good Luck", "Incredibilul Hulk", trilogia "Iron Man", cele două pelicule din seria "Sherlock Holmes" şi filmul SF "Răzbunătorii/ The Avengers".

Robert Downey Jr. ocupă primul loc în topul celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood în 2013, cu onorarii care au totalizat anul trecut aproximativ 75 de milioane de dolari, potrivit unui clasament realizat de Women's Media Center şi publicat în luna februarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici