INTERVIU László Nemes, regizor al cărui debut a luat Oscarul: Am scris rolul cu Vlad Ivanov în minte

Regizorul László Nemes, al cărui film de debut a luat Oscarul, a povestit cât de importantă a fost pentru el colaborarea cu un cunoscut actor din România pentru cel de-al doilea film de lung metraj: Am scris acel rol cu Vlad Ivanov în minte, a spus regizorul în interviul acordat MEDIAFAX.

1649 afişări
Imaginea articolului INTERVIU László Nemes, regizor al cărui debut a luat Oscarul: Am scris rolul cu Vlad Ivanov în minte

INTERVIU László Nemes, regizor al cărui debut a luat Oscarul: Am scris rolul cu Vlad Ivanov în minte

”E foarte enervant să vezi cum îşi controlează jurnaliştii aparatul de înregistrat în timpul interviului”, a spus regizorul László Nemes în primele momente ale întâlnirii pentru acest interviu ”Trebuie doar să apeşi pe buton şi să nu-i mai dai atenţie. De-asta nu lucrez cu digitalul pentru că nu te poţi baza pe el, e foarte instabil.”. Regizorul al cărui film de debut, ”Fiul lui Saul/ Saul fia”, din 2015, a primit Oscarul pentru cel mai bun film străin, a venit la Bucureşti pentru a lansa cel de-al doilea lung-metraj pe care îl semnează, ”Apusul/ Sunset”. Pentru pelicula care are premiera românească vineri, Nemes a lucrat cu actorul Vlad Ivanov care interpretează unul dintre rolurile principale în această producţie care spune o poveste din Budapesta anului 1913. Nemes a vorbit despre colaborarea cu actorul român dar şi despre felul în care filmele de la Hollywood par să aibă nevoie mai mult decât oricând de tipul de creativitate adus de cineaştii din estul Europei.

Prezentăm mai jos interviul acordat MEDIAFAX de László Nemes.

Reporter: De ce e aşa important pentru dumneavoastră să faceţi filme istorice?

László Nemes: Cred că suntem definiţi de istorie. În filme vezi de obicei partea vizibilă a istorie dar nu percepi ceea ce nu se vede, ceea ce se întâmplă în inimile, în minţile şi în sufletele oamenilor. Cred, într-un fel, în 1914, când soldaţii sunt în tranşee, ca parte vizibilă a istoriei, e deja prea târziu. Ce mă interesează este să transpun spectatorul de azi în zona invizibilă a istoriei, când Europa era la o răscruce, pe fondul promisiunilor unei ere care era atât de vibrantă şi, totuşi, distrugerea din Primul şi din Cel de-al doilea Război Mondial au lovit ca fulgerul tot ce părea că o să fie această lume incredibilă. Pare că atunci când construim o civilizaţie, mai ales civilizaţii atât de strălucitoare, s-ar putea să fie deja ascunse dorinţele de a o distruge. Cred că mă interesa acest tip de experienţă imersivă pe care o oferă o poveste individuală care rezonează în moduri istorice.

Reporter: În ambele lung-metraje pe care le-aţi realizat relaţiile de familie au un rol esenţial. În ce fel se formulează importanţa acestui subiect pentru dumneavoastră?

László Nemes: Cred că este foarte important. Mă interesează acest aspect poate şi pentru că nu am o familie foarte mare. Cred că distrugerile care au marcat secolul XX au dus la această situaţie pentru că, la începutul secolului familia noastră era destul de numeroasă. Cred că e dorinţa unui copil faţă de o lume pierdută. Cum sunt şi copilul unor părinţi care au divorţat, cred că efectul se amplifică. E ceva instinctiv, o căutare pentru un membru al familiei care e aproape un miraj. Aproape o iluzie. Felul în care eşti prins între realitate şi iluzie, între obsesie şi iraţional, e ceva ce mă interesează.

Reporter: În ambele filme sunt surprinse stadii diferite în care se manifestă extremismul. Care este raportul dintre cele două momente în care aţi ales să plasaţi poveştile filmate şi zilele noastre?

László Nemes: Ca o persoană care a studiat istoria în mod intensiv, nu intru în panică când vorbim despre lucruri care s-au întâmplat. Vreau să folosesc lucrurile pe care le ştiu şi perspectiva pe care o am mai ales asupra acestor probleme, mai ales asupra secolelor XIX şi XX. Nu am de ce să funcţionez ca un manual de istorie şi să transform totul în secvenţe istorice care ar fi material pentru titluri de ziar de pe poziţii foarte confortabile. Dimpotrivă, vreau să dezvălui poveşti personale şi cum povestea unui individ rezonează cu sufletul unei civilizaţii. Cred că istoria nu se repetă în acelaşi fel, arată mereu altfel. În acelaşi timp, se pare că ne aflăm în acelaşi ciclu istoric ca şi la începutul secolului XX. Din punct de vedere sufletesc suntem în aceeaşi secvenţă. Nu sunt profet, dar peste câteva sute de ani vom privi la acest moment şi o să pară probabil că are sens ce s-a întâmplat cu această civilizaţie. Sunt atât de multe aşteptări azi, atâta potenţial din punct de vedere tehnologic, şi totuşi este ceva necontrolat, felul în care democraţia şi internetul nu par să se împace prea bine. Cred că e o problemă de care pe care. Internetul promitea atât de mult, o revoluţie digitală, ceva eliberator şi începe să pară că se întâmplă exact inversul. Simt că se va termina într-un mod foarte nefericit şi nu neapărat în termeni pe care îi înţelegem azi. Cred că e mereu vorba despre o nouă configuraţie.

Reporter: Folosiţi un fragment dintr-un poem de T.S.Eliot scris după Primul Război Mondial, un poem care are multe legături cu focul şi moartea în apă din ”Apus”...

László Nemes: Mă bucur că pomeniţi de acest poem. Cred că aveam 20 de ani atunci când l-am citit prima dată. De atunci m-a interesat foarte mult opera lui Eliot şi poezia. ”Ţara pustie/ Waste Land” a fost pentru mine un poem al secolului XX. E vorba şi despre civilizaţie şi modurile în care trecutul nostru mitic amestecă secvenţe din trecutul nostru în mod instinctiv ca şi raportul dintre arta pe care o putem face noi în umbra frumuseţii trecutului. Sper că mai sunt oameni care citesc poezie. Eliot a spus că nu e important să înţelegi poemul ci să-l simţi, să simţi energia din versuri. Mă interesează toate acestea într-un mod foarte instinctiv. Filmul meu are legătură cu aceste lucruri din ”Ţara Pustie”, cum o persoană neimportantă dintr-un moment al vieţii unei civilizaţii poate să îşi asume o perspectivă care ajunge în urmă cu mii de ani. Aceasta e perspectiva mea, ţine de un efect de stratificare la nivelul experienţelor umane. Am ţinut să includ acel fragment pentru că în poem este scris ca un fel de profeţie, cineva ghiceşte în cărţi, şi am considerat că în acel moment, căutarea de sens prin care trece personajul principal ajunge într-un punct în care răspunsul nu mai poate să vină decât dintr-o zonă iraţională.

Reporter: Cum aţi creat rolul interpretat de Vlad Ivanov?

László Nemes: Cred că l-a interesat să joace într-o poveste care se petrece într-un moment din trecut. Cred că i s-a potrivit din multe puncte de vedere. Am scris acel rol cu Vlad Ivanov în minte. Chiar înainte să mă gândesc la personajul principal feminin. Asta e ciudat. Cred că este un actor cu o energie incredibilă. Cred că este şi o persoană misterioasă într-un mod care foloseşte filmului. Personajul său din ”Apus”, Oszkár Brill pare o figură paternă pentru personajul principal, dar poate să fie şi ameninţător. Şi nu ştim exact care sunt intenţiile sale. E într-o zonă gri. Şi personajul principal intră în această zonă gri. Nu e vorba atât despre răspunsuri clare, cât despre această zonă de nesiguranţă. Mi s-a părut că a dat viaţă unei vibraţii foarte bogate pentru acea perioadă în momentul în care a întâlnit-o pe această fată. Cred că legătura dintre ei este, la multe niveluri, legată de situaţia istorică şi, mai mult, tensiunea pare să vină dintr-un incident care s-a petrecut înaintea evenimentelor înfăţişate în film. Are ceva de figură mitică. Vlad Ivanov a trebuit să înveţe replicile în maghiară şi cred că e personajul cu cele mai multe replici din film. A fost o provocare pentru el. Şi-a făcut treaba foarte bine. Sigur, a trebuit să dublăm pentru că avea accent, dar a jucat în maghiară şi asta nu avea cum să fie uşor.

Reporter: Ce v-a făcut să alegeţi un personaj principal feminin pentru cel de-al doilea lung metraj pe care l-aţi regizat, după perspectiva masculină pe care o are protagonistul filmului pentru care aţi primit premiul Oscar?

László Nemes: A fost ceva ce ţine de instinct. E foarte la modă să pui în tabere opuse femeile de bărbaţi astăzi. Parcă ne-ar obliga o povestesă spunem că sunt specii diferite. Eu nu cred asta Cred că în spatele fiecăruia dintre ei e o persoană umană. Nu sunt aşa optimist în legătură cu umanitatea, cred că suntem determinaţi de multe lucruri, de multe forţe. M-a interesat cum se împletesc estenţele feminină şi masculină. E un film despre dublu, fratele fiind un fel de imagine negativă, o umbră a protagonistei. M-a interesat să explorez lucrurile astea, faptul că dincolo de inocenţa şi frumuseţea personajului principal e ceva ameninţător, filmul însuşi e această căutare. Pentru mine, într-o lume care e tot mai puţin umanistă, mă interesează conceptul de dublu din punct de vedere umanist.

Reporter: În ce fel diferă reacţia pe care publicul o are la filmele dumneavoastră în Ungaria faţă de spectatorii din restul lumii?

László Nemes: Într-un fel ungurii sunt... Nu cred că am fi avut mai mult de 3.000 de spectatori la ”Fiul lui Saul/ Son of Saul” dacă nu era selectat la Cannes. Am avut 50.000 de spectatori după selectarea la Cannes şi încă 250.000 după ce a fost nominalizat la premiile Oscar. Apoi, când echipa naţională de fotbal a făcut 0-0 cu nu ştiu cine, lumea a ieşit în stradă. Să fiu optimist? Nu, nu sunt. Cu toate că mi-aş dori să fiu. Cred că Ungaria e un amestec de forţe. Hollywoodul a fost înfiinţat în bună parte de unguri. Cred că le e greu să se descurce cu nesiguranţa, caută lucruri clare. De aceea filmul meu ”Apusul” nu prea a mişcat mare lucru în publicul din Ungaria, a mers mai bine pentru publicul străin. Într-un fel, poate e vorba despre felul în care se descurcă fiecare cu propria nesiguranţă. Dar dacă nu te descurci cu propria nesiguranţă, eşti condamnat, nu mai ai încotro să te îndrepţi, mergi doar înspre o capcană şi spre coşul de gunoi al istoriei. Acestea sunt speranţele şi disperările mele legate de propria mea ţară.

Reporter: Şi regizorii români premiaţi în străinătate se confruntă cu o recepţie mai puţin generoasă din partea publicului de acasă...

László Nemes: Serios? Cred că e ceva specific în centrul şi estul Europei. ”Ce e bun pentru vecinul meu, e rău pentru mine”, pare să fie strategia care ţine de mentalitate. Mi-aş dori să o pot schimba.

Reporter: Care e din perspectiva dumneavoastră raportul de astăzi dintre Hollywood şi cinematografia europeană de astăzi, în condiţiile în care influenţele se fac simţite în ambele direcţii?

László Nemes: Ştiţi, ”Sunrise: A Song of Two Humans/ Aurora/Sunrise”, de F.W.Murnau, un film la care pelicula mea se referă de multe ori, a fost realizat de Murnau ca regizor german care am mers la Hollywood la invitaţia lui William Fox, care era de origine maghiară şi a înfiinţat 20th Century Fox. E un amestec al celor două lumi. Cred că studiourile şi filmele de la Hollywood au fost create în acele vremuri ţinând cont de filmele sovietice şi de peliculele din centrul Europei. E vorba de cineaşti ca Billy Wilder, Ernst Lubitsch, Stanley Kubrick, familia lui venea din imperiul Austro-Ungar, familia lui Spielberg, la fel. Chiar cred că Hollywoodul are nevoie de sânge nou, poate chiar să redescopere spiritul aventuros al est-europenilor, într-un fel. Dar mi se pare că refuză să facă acest lucru pentru că a cedat puterii computerelor. Cred că riscă să devină o anexă a industriei jocurilor pe calculator. Multe filme de succes de azi par introduceri la jocuri pe calculator. Prefer să joc ceva decât să mă uit la unele filme. Problema este că dacă calculatorul poate să facă un lucru, e mai puţin misterios, e mai puţin interesant, pentru că ţi se arată tot şi nu mai ai nevoie să îţi imaginezi ceva. Asta cred că pot să aducă regizorii europeni, să vină cu recuperare a puterii imaginaţiei.

László Nemes, scurtă biografie

László Nemes s-a născut pe 18 februarie 1977, în Budapesta, Ungaria. După ce a studiat Istorie, Relaţii Internaţionale şi Scenaristică la Paris, a lucrat ca asistent de regie în Franţa şi Ungaria la scurtmetraje şi lungmetraje. L-a asistat pe Béla Tarr la ”The Man From London” şi a studiat apoi regie de film la Universitatea din New York. Scurtmetrajele lui au fost recompensate cu 30 de premii în mai mult de 100 de festivaluri internaţionale de film. Lungmetrajul ”Fiul lui Saul”, care a avut premiera la Cannes în 2015 a fost recompensat cu Marele Premiu, primind mai târziu atât Globul de Aur, cât şi Oscarul pentru Cel mai bun film străin. ”Apusul/ Sunset” este cel de-al doilea său film. Acesta a avut premiera în toamna anului 2018, în competiţia principală a Festivalului de la Veneţia, unde a câştigat premiul criticii – FIPRESCI – un film „înnebunitor şi fascinant”, cum spun cei de la Los Angeles Times. ”Apusul/ Sunset” are premiera în România pe 21 iunie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici