INTERVIU Scriitoarea Pauline Delabroy-Allard: De la debut, profesorul de franceză nu îmi mai vorbeşte

Franţuzoaica Pauline Delabroy-Allard a mărturisit într-un interviu pentru MEDIAFAX faptul că profesorul de franceză din liceul la care lucrează a încetat să-i mai vorbească după ce a publicat primul său roman, ”Povestea asta este despre Sarah”, şi a început să primească premii în afara Franţei.

154 afişări
Imaginea articolului INTERVIU Scriitoarea Pauline Delabroy-Allard: De la debut, profesorul de franceză nu îmi mai vorbeşte

INTERVIU Scriitoarea Pauline Delabroy-Allard: De la debut, profesorul de franceză nu îmi mai vorbeşte

Sciitoarea Pauline Delabroy-Allard a povestit pentru MEDIAFAX cât desurprinsă a fost să afle că romanul ei de debut, ”Povestea asta este despre Sarah”(Ça raconte Sarah), le-a arătat cititorilor că lucruri pe care le credeau bizare sau în afara normei seamănă foarte mult cu ceea ce simt ei în de multe ori în relaţiile heterosexuale. Scriitoarea a explicat ce a interesat-o atunci când a scris o poveste care ”surprinde iubirea incandescentă dintre o tânără profesoară şi o violonistă de o frumuseţe misterioasă, având ca decor un Paris cultural, încântător. Debusolată şi îndrăgostită de Sarah cea copilăroasă şi imprevizibilă, naratoarea trăieşte o mare pasiune”, arată editorii. ”Chiar şi în Franţa am stat de vorbă cu oameni care mi-au mărturisit că romanul le-a arătat că lucruri pe care le credeau bizare sau în afara normei seamănă foarte mult cu ceea ce simt ei în mod obişnuit”, a spus autoarea romanului pentru MEDIAFAX, într-o discuţie pentru care interpret din limba franceză a fost Cătălin Raţă.

Încununat cu şapte premii literare şi nominalizat la Premiul Goncourt în 2018, ”Povestea asta este despre Sarah”, romanul de debut al tinerei scriitoare Pauline Delabroy-Allard, a cunoscut un succes remarcabil, bucurându-se în Franţa de o primire entuziastă şi fiind deja tradus în peste zece limbi. În străinătate a obţinut, în 2018, Premiul Goncourt – Alegerea României şi Premiul Goncourt – Alegerea Poloniei, iar în 2019, Premiul Goncourt – Alegerea Elveţiei. ”Conceput în două părţi, romanul mizează pe opoziţiile viaţă şi moarte, corpul fremătând şi corpul bolnav, febra iubirii şi ruptura. După momentul întâlnirii, al fuziunii – un fel de epifanie erotică –, al obsesiei mistuitoare, urmează momentul separării, al căderii, al convalescenţei ca un doliu”, explică editura Humanitas.

Reporter: Am citit că aţi considerat prima parte a romanului dumneavoastră un exerciţiu de descriere a unei persoane. Ce a fost cel mai greu în acest exerciţiu?

Pauline Delabroy-Allard: A fost un exerciţiu dublu. Am vrut să fac portretul unui personaj, Sarah, dar şi să analizez momentul în care ne îndrăgostim. De exemplu, personajul din roman nu se îndrăgosteşte la prima vedere, cum se întâmplă de multe ori, ci este la început agasată de această persoană, un pic curioasă şi aşa mai departe. Astfel că, în prima parte am urmărit să fac ambele lucruri. Cel mai greu a fost să îi fac pe cei care citesc să îşi dorească să cunoască acest personaj, pe Sarah. Personajul este văzut din exterior şi nu ştii ce gândeşte. Voiam să creez pofta de a şti cât mai mult şi de a urmări ceea ce se întâmplă cu personajul şi nu ştiam dacă voi reuşi să-i fac pe cititori curioşi să cunoască această persoană, ca personajul să devină unul de care să te poţi ataşa, pe care să-l poţi îndrăgi.

Reporter: Cum titlul este în franceză, ”Ça raconte Sarah”, e un joc de sunete cu numele Sarah, ce a fost mai întâi? Numele personajului sau titlul romanului?

Pauline Delabroy-Allard: Numele personajului! De fapt au venit în acelaşi timp. Aveam formula titlului în minte pentru că nu mergea cu niciun alt prenume. Şi s-a întâmplat destul de repede. Ţineam să spun această poveste. Această formulă care ţine de obsesie, în franceză o putem spune iar şi iar. Ideea a fost ca povestea femeii să poată fi spusă în mod natural şi cam aşa au venit lucrurile.

Reporter: Cum numele are şi conotaţie biblică, trebuie să vă întreb în ce fel aţi luat acest lucru în considerare?

Pauline Delabroy-Allard: Sigur, m-am gândit un pic, dar limba a fost cea care m-a dus la acest pronume. Celelalte referinţe sunt într-un plan secundar.

Reporter: În ce fel au influenţat scrisul dumneavoastră munca într-un cinematograf şi faptul că lucraţi acum ca profesoară?

Pauline Delabroy-Allard: Că sunt profesoară, cred că se resimte în text în pasajele cu aer un pic enciclopedic şi cu toate referinţele culturale. Simţeam nevoia să includ elemente care contează pentru mine, fragmente muzicale, titluri din literatură sau de film. În ce priveşte cinematograful cred că influenţa se simte la nivelul scenelor. S-a întâmplat destul de des ca mai întâi să vizualizez scenele şi abia apoi să trec la scrierea lor. Probabil că aici este influenţa pe care a exercitat-o cinematografia.

Reporter: De unde a venit prologul romanului care ştiu că a fost primul fragment scris?

Pauline Delabroy-Allard: E o scenă care mă obseda, o aveam în minte de mult timp. Era ca o operaţiune de diviziune, vedeam cele două corpuri într-o cameră, fără să pot spune dacă e zi sau noapte, dacă sunt în viaţă sau moarte, ceva foarte neclar până la urmă, dar nu îmi ieşea din cap. La începutul romanului am vrut să o plasez. De fapt doar asta am vrut să scriu, să descriu scena şi să fie încheiată. Apoi s-a dovedit că nu era decât începutul.

Reporter: De unde credeţi că vine succesul pe care volumul l-a avut printre studenţi?

Pauline Delabroy-Allard: Cred că e vorba despre faptul că prezintă un alt fel de dragoste decât cel cu care sunt obişnuiţi. Chiar şi stilul, cel puţin în prima parte a romanului, este destul de uşor de urmărit. Propoziţiile sunt scurte, paragrafele, la fel. Cred că pare simplu atât ca stil cât şi ca poveste. Cele două protagoniste se întâlnesc. Traseul e clasic.

Reporter: Spuneţi că e un mod simplu de a spune povestea. Simplu nu este cuvântul pe care îl avem în minte atunci când ne gândim la o carte publicată de editura Les Éditions de Minuit... Cum vă împăcaţi cu tradiţia editurii?

Pauline Delabroy-Allard: E adevărat. Asta spun eu, dar cei de la editură nu sunt convinşi că lucrurile ar sta în acest fel. O doamnă în vârstă mi-a povestit într-o librărie că a primit romanul meu de Crăciun, de la nepoţii săi, că a înţeles că e o poveste de dragoste între lesbiene şi că asta a dezgustat-o şi că nu voia să o citească. Dar în micul lor oraş nu se întâmpla mare lucru şi a văzut că sunt invitată le librărie, aşa că s-a decis să o citească pentru că ea nu pierde evenimentele culturale din oraş, altfel moare de plictiseală. Mi-a spus că a surprins-o nu doar că i-a plăcut, dar că a făcut-o să evolueze la vârsta ei. M-a emoţionat.

Reporter: Au fost şi moduri de lectură pe care nu aţi fi vrut să le întâlniţi?

Pauline Delabroy-Allard: Nu, dar nu mă aşteptam, cum povestea rămâne deschisă la final şi permite tot felul de interpretări, am fost surprinsă să văd cât de mult pot să varieze părerile din acest punct de vedere de la un cititor la altul. Eu am propria mea variantă pentru ce ar putea să se întâmple cu naratoarea şi cum ar putea continua viaţa lui Sarah.

Reporter: În ce fel au reacţionat după ce volumul dumneavoastră a fost premiat colegii şi elevii de la liceul la care lucraţi?

Pauline Delabroy-Allard: În liceul în care lucrez sunt foarte mulţi elevi. În jur de 2.000. Nu au aflat toţi ce fac. Dar am şi un grup mic şi simpatic de fani care studiază literatura. Celor mai mulţi nu le pasă. În ce îi priveşte pe colegii mei, unii au fost bucuroşi sau mândri, dar e şi cineva care nu mai vorbeşte cu mine. Profesorul de franceză. Profesorii de istorie, de filosofie şi de limbi străine au continuat să îmi fie prieteni, dar cel de franceză nu mai vorbeşte cu mine. Nu ştiu de ce.

Reporter: Cine v-aţi dorit să citească romanul dumneavoastră?

Pauline Delabroy-Allard: Am scris cartea pentru mine. Când am terminat am printat-o şi l-am pus de-o parte. Abia după câteva luni m-am hotărât să îl trimit la edituri. Urma să împlinesc 30 de ani şi îmi spuneam că e mult, e vârsta maturităţii, când trebuie să ştim deja cine şi cum suntem, trebie să ne cunoaştem. Voiam să ştiu dacă pot să pretind că aş fi scriitoare sau e cazul să o las baltă şi să fac altceva la vârsta aceea. M-am gândit că manuscrisul o să fie refuzat şi o să ştiu cum stau, o să-mi văd de treabă. Am trimis manuscrisul aproape tuturor editurilor din Franţa. După o săptămână am primit trei răspunsuri afirmative aşa că am putut să îmi permit luxul de a-mi alege editura. Atunci m-am gândit că acest roman nu e chiar aşa de rău, până la urmă.

Reporter: Şi în ce fel v-a afectat acceptarea manuscrisului?

Pauline Delabroy-Allard: Dacă înainte scriam pentru mine, acum scriu a doua carte şi îmi e foarte frică să nu greşesc. Nu am cum să-mi spun «bun, am scris o carte, are succes, o să meargă la fel şi pentru a doua». Am impresia că nu ştiu ce să fac. Când scriam ”Povestea asta este despre Sarah” eram doar eu şi cartea mea. Acum sunt îngrozită de faptul că oamenii cărora le-a plăcut prima carte ar putea să fie îngroziţi de a doua.

Reporter: Au fost diferenţe în receptarea cărţii în ţările în care a fost tradusă?

Pauline Delabroy-Allard: Dacă în Germania, Franţa sau Italia, lucrurile şi poveştile de genul acesta sunt acceptate mai uşor, în alte ţări lucrurile stau altfel. Săptămâna trecută am fost în Polonia, unde a fost premiat volumul. Toată lumea îmi spunea, pentru că extrema dreaptă e la putere, că e o ţară destul de homofobă, că e uimitor că am primit premiul pentru că asta arată că nu e cultura în care să se întâmple asta. Aparent toţi au votat pentru această carte, dar alegerea a avut şi o conotaţie politică. În Brazilia, a fost cu totul altceva, o militantă LGBT tocmai fusese asasinată şi era un context foarte emoţionant.

Reporter: Cum resimte diferenţa dintre concepţia personală a cărţii şi implicaţiile sociale pe care subiectul romanului se dovedeşte că le are?

Pauline Delabroy-Allard: Am improvizat un pic, pentru că atunci când am scris romanul, nu mă aşteptam să fie citit şi să fie publicat în afara Franţei, cu atât mai puţin. Pe de o parte e adevărat că descopăr de fiecare dată cât de diferit poate să fie perceput textul meu în funcţie de cel care îl citeşte, chiar şi în aceeaşi ţară. Încerc să fac tot ce pot ca să ţin cont de toate aceste lucruri, dar multe îmi scapă. Până la urmă, după ce a fost publicat, textul nu îmi mai aparţine. Cred că se pot deschide perspective. Chiar şi în Franţa am stat de vorbă cu oameni care mi-au mărturisit că romanul le-a arătat că lucruri pe care le credeau bizare sau în afara normei seamănă foarte mult cu ceea ce simt ei în mod obişnuit, ceea ce trăieşti într-o relaţie heterosexuală şi că i-a tulburat acest aspect. Seamănă cu o poveste obişnuită şi asta îi face să îşi schimbe părerile. Dar acesta chiar nu e un lucru pe care mi l-am propus, nici nu consider neapărat că ar fi acesta subiectul romanului.

Pauline Delabroy-Allard s-a născut în 1988 şi a urmat cursurile facultăţii de limbi clasice. A fost librar, a lucrat într-un cinematograf, iar de la 23 de ani este profesor-documentarist într-un liceu parizian. În 2013 a scris împreună cu Kim Hullot-Guiot La littérature expliquée aux matheux. Colaboreză la revista online En attendant Nadeau. În 2018 a debutat cu romanul ”Povestea asta este despre Sarah” (Ça raconte Sarah), întâmpinat elogios de critica literară şi tradus deja în peste zece limbi. Romanul a primit, în 2018, Premiul studenţilor France Culture-Télérama, Premiul librarilor din Nancy / Le Point, Premiul „Envoyé par la Poste“ şi Prix du Style. A fost nominalizat la Premiul Goncourt (Selecţia primă şi a doua) şi la Premiul Goncourt al liceenilor. În România, volumul său este publicat de editura Humanitas.

Pauline Delabroy-Allard a fost preşedintele de onoare francez al ediţiei 2019 a Premiului Goncourt – Alegerea României, organizată de Institutul Francez din România, pe 1 noiembrie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici