Janet Jackson va primi premiul Icon din partea Billboard. Fanii vor avea ocazia de a o vedea în primul recital televizat din ultimii nouă ani

Cântăreaţa americană Janet Jackson va primi premiul Icon la gala Billboard Music Awards care va avea loc pe 20 mai, la Las Vegas, potrivit billboard.com.

271 afișări
Imaginea articolului Janet Jackson va primi premiul Icon din partea Billboard. Fanii vor avea ocazia de a o vedea în primul recital televizat din ultimii nouă ani

Janet Jackson va primi premiul Icon din partea Billboard

Cu acest prilej, cântăreaţa va oferi fanilor primul său recital televizat din ultimii nouă ani.

Printre câştigătorii din anii anteriori ai prestigiosului trofeu se numără Prince, Stevie Wonder, Cher, Neil Diamond, Celine Dion şi Jennifer Lopez.

Jackson a dominat topurile Billboard în ultimele decenii, cu hituri precum "That's The Way Love Goes", ''I Get Lonely" şi "All for You".

Janet Jackson, în vârstă de 51 de ani, este mezina familiei Jackson şi, exceptându-l pe Michael Jackson, este singura care s-a bucurat de succes în cariera solo, reuşind să vândă peste 100 de milioane de albume în lumea întreagă, de la debutul ei, în 1982. De-a lungul anilor, artista americană a fost recompensată cu şase premii Grammy, 12 American Music Awards, 33 Billboard Music Awards, 10 MTV Video Music Awards, două premii Emmy şi un Glob de Aur.

Cântăreţul britanic Ed Sheeran conduce în topul nominalizărilor, cu patru selecţii în şapte categorii de premii, la ediţia de anul acesta a galei Billboard Music Awards. Ed Sheeran a primit nominalizări la premiile pentru cel mai bun artist la nivel general, cel mai bun cântăreţ, cel mai bun cântec Top Hot 100 ("Shape of You") şi cel mai bine vândut album, "Divide".

În top, cu trei nominalizări, urmează Taylor Swift, selectată în categoriile "cel mai bun artist", "cea mai bună cântăreaţă" şi "cel mai bine vândut album" - "Reputation".

Swift şi Sheeran concurează la premiul Billboard pentru cel mai bun artist cu Drake, Kendrick Lamar şi Bruno Mars.

Khalid, 21 Savage, Camila Cabello, Cardi B şi Kodak Black au fost nominalizaţi la premiul pentru cel mai bun artist debutant.

Lista nominalizărilor poate fi consultată pe site-ul şi pe pagina de Facebook ale Billboard.

Potrivit celebrei publicaţii, "finaliştii la premiile Billboard Music sunt aleşi pe baza vânzărilor generate de albumele, înregistrările digitale, difuzările radio, în streaming, turnee şi evenimente sociale ale lor din ultimul an".

Anul acesta, gala Billboard Music Awards va fi difuzată pentru prima dată pe un post de televiziune, live, pe NBC.

Evenimentul va avea loc la MGM Grand Garden Arena din Las Vegas, pe 20 mai.

În 2018, se împlinesc 60 de ani de la lansarea topurilor muzicale realizate de Billboard.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici