Rep.: Ştiu că albumul din 1983, "Musique pour Supermarché", a fost realizat în doar un singur exemplar, benzile master fiind apoi distruse. Această situaţie aminteşte de crearea unui tablou – într-un singur exemplar. Care a fost viziunea ta artistică la acel moment?
J.M.J.: A fost un fel de act de protest împotriva dezvoltării CD-urilor. Am remarcat încă de la început faptul că CD-urile ar putea reprezenta un risc şi un pericol pentru industria muzicală. Din păcate, vedem astăzi cât de adevărat a fost. Vinilul era mult mai bun decât CD-ul în termeni de calitate a sunetului. Iar CD-ul a transformat brusc lumea muzicii într-o mare industrie, unde CD-urile se găsesc la magazinul universal, la fel ca iaurturile, şerveţelele sau ketchup-ul, pierzând astfel legătura emoţională pe care consumatorul o are cu suportul de prezentare, aşa cum se întâmplă în faţa unei cărţi sau a unui disc pe vinil. Aşa că am decis să fac acest lucru, să spun că discul este la fel ca o pictură, ca pânza unui tablou. Din păcate, doi ani mai târziu, toţi am realizat cât de adevărat era – imaginea tristă a acestei bucăţi de plastic care este CD-ul. Din punct de vedere emoţional, oamenii s-au separat de suportul pe care este prezentată muzica. În continuare, tuturor ne place să ascultăm muzică, dar suportul acesteia trebuie să evolueze în acest scop – aceasta a fost ideea din spatele "Musique pour Supermarché".
Rep.: Ce te inspiră atunci când compui? Urmezi o anumită reţetă?
J.M.J.: Cred că ideile muzicale vin din mai multe elemente, cum ar fi ritmul conversaţiei pe care-l avem astăzi, sunetul ploii care se izbeşte în fereastră, o idee dintr-o carte, dintr-un film sau din altă muzică pe care o ascult. Toate aceste elemente, în următoarele ore sau zile, pot da naştere unei noi idei muzicale. E o acţiune conjugată a mai multor emoţii şi sentimente.
Rep.: Care e punctul de plecare – un cuvânt sau o imagine?
J.M.J.: Poate fi un cuvânt, poate fi o imagine, poate fi un sunet, poate fi un vis, dar poate fi doar o formă abstractă, ca de exemplu, un nor sau forma pe care o ia fumul. Pot fi diferite elemente. În acest fel, cred că sunt ca un burete – adun emoţiii şi idei de oriunde pot.
După debutul său, care l-a înscris în rândul pionierilor muzicii electronice, Jean Michel Jarre se întoarce la începuturi, la "Oxygene". Un show intim, care nu se înscrie în linia celor care l-au făcut celebru – fără milioane de spectatori, fără show-uri de lasere şi lumini sau focuri de artificii -, va fi prezentat la Sala Polivalentă din Bucureşti, pe 10 noiembrie, marcând astfel împlinirea unui vis mai vechi de-al muzicianului, după cum chiar el susţine.
Artistul, care în tinereţe a ezitat între a alege pictura sau muzica, va folosi prilejul pentru a demonstra de ce muzica sa se aseamănă unui tablou abstract, de ce instrumentele electronice analogice pot fi comparate cu un Stradivarius şi care este relaţia dintre cele două mari entităţi dintr-un concert – scena şi publicul.
Prezentăm integral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de către Jean Michel Jarre: