JOCURILE OLIMPICE de la Soci: Reclama care spune că jocurile "au fost mereu puţin gay" - VIDEO

O reclamă creată cu scopul de a ridiculiza aşa-numitele legi anti-gay ale preşedintelui rus Vladimir Putin privind participanţii la Jocurile Olimpice de la Soci transmite mesajul "Jocurile au fost mereu puţin gay. Să luptăm ca să le păstrăm aşa".

517 afișări
Imaginea articolului JOCURILE OLIMPICE de la Soci: Reclama care spune că jocurile "au fost mereu puţin gay" - VIDEO

JOCURILE OLIMPICE de la Soci: Reclama care spune că jocurile "au fost mereu puţin gay" - VIDEO

Spotul, conceput de Institutul Canadian pentru Diversitate şi Incluziune (CIDI), în colaborare cu agenţia de publicitate Re-think din Toronto, arată doi sportivi bărbaţi din echipa de sanie în timp se pregătesc pentru probă, balansându-se în faţă şi în spate în ritmul melodiei "Don’t You Want Me” a celor de la The Human League.

"Jocurile au fost mereu puţin gay. Să luptăm ca să le păstrăm aşa" este mesajul cu care se încheie reclama.

"Discriminarea din Rusia este inacceptabilă", a declarat Michael Bach, fondator şi CEO al CIDI, citat de The Independent. "Ca organizaţie, vrem să ne arătăm susţinerea, în special faţă de atleţii aflaţi în competiţie la Jocurile de la Soci".

Caleb Goodman, partener şi director de management la Re-think, a explicat că videoclipul de 30 de secunde a fost creat sub forma unui "mesaj despre egalitate" şi "contextul se întâmplă să fie Jocurile Olimpice".

Spotul apare la scurt timp după ce Organizaţia Mondială a Drepturilor Omului şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la "o situaţie în deteriorare a abuzurilor extinse şi concentrate asupra persoanelor şi activităţilor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender (LGBT)".

Peste 200 de scriitori renumiţi, printre care Salman Rushdie şi Margaret Atwood, au semnat o scrisoare deschisă, publicată joi în The Guardian, pentru a denunţa legislaţia din Rusia ce incriminează blasfemia şi homosexualitatea, în ajunul deschiderii Olimpiadei de iarnă de la Soci.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici