Johnny Hallyday va fi înmormântat luni seară, după aproape o săptămână de omagii, la care au participat sute de mii de persoane

Cântăreţul Johnny Hallyday va fi înmormântat luni seară, în insula Saint-Barthélemy din Antilele franceze, după aproape o săptămână de omagii, care au culminat cu o procesiune amplă, la care au participat sute de mii de persoane, pe bulevardul Champs-Elysées din Paris, potrivit AFP.

544 afișări
Imaginea articolului Johnny Hallyday va fi înmormântat luni seară, după aproape o săptămână de omagii, la care au participat sute de mii de persoane

Johnny Hallyday va fi înmormântat luni seară

Sicriul cu trupul neînsufleţit al cântăreţului francez - decedat pe 6 decembrie, din cauza unui cancer pulmonar - a fost adus, duminică seară, în insula antileză Saint-Barthélemy, unde rockerul avea o locuinţă. Printre cei sosiţi în insula Sf. Bartolomeu pentru a participa la înmormântare, anunţată ca fiind un eveniment restrâns, se numără văduva cântăreţului, Laeticia, cele două fiice ale cuplului, Joy şi Jade, managerul acestuia, Sébastien Farran, chitaristul Yarol Poupaud şi actorul Jean Reno.

Sicriul a fost depus la capela Saint-Jean, unde a fost organizat un priveghi public, la care au participat mai multe sute de persoane, îmbrăcate în alb, culoarea doliului în Antile.

În Saint-Barthélemy, insulă devastată de uraganul Irma în septembrie, Johnny Hallyday va fi înmormântat în cimitirul marin din golful Lorient, un loc preferat al practicanţilor de surf. Înmormântarea este prevăzută pentru ora locală 16.00 (20.00 GMT), iar la eveniment vor participa în jur de 80 de apropiaţi ai starului.

Sâmbătă, după trei zile de elogii din partea admiratorilor şi colegilor de breaslă, Johnny Halliday a fost omagiat printr-o procesiune funerară, care s-a desfăşurat pe bulevardul Champs Elysees din Paris şi la care au participat şi câteva sute de motociclişti. Aceştia au însoţit sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al cântăreţului, Johnny Hallyday fiind cunoscut ca un pasionat de motociclete.

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a omagiat pe artist, vorbind despre acesta ca despre "o parte din Franţa". La ceremonia de sâmbătă au participat, printre alţii, actriţa Sylvie Vartan, care i-a fost soţie, fiul cântăreţului, David Hallyday, o altă fostă iubită, actriţa Nathalie Baye, şi fiica lor, Laura Smet, Eddy Mitchell, Line Renaud, Philippe Labro, Patrick Bruel, Claude Lelouch, Nicolas şi Carla Sarkozy, François Hollande şi Julie Gayet.

Cântăreţul Johnny Hallyday a murit la vârsta de 74 de ani, din cauza unui cancer pulmonar, pe 6 decembrie.

De mai multe săptămâni, informaţii îngrijorătoare circulau despre starea de sănătate a starului rock. În urmă cu o lună, Johnny Hallyday a fost internat din cauza unei boli respiratorii. După şase zile petrecute la clinica Bizet din Paris, Johnny Hallyday a decis să se întoarcă acasă, la domiciliul său din Marnes-la-Coquette, şi, de atunci, Laeticia, soţia sa, nu a mai oferit nicio informaţie pe reţelele de socializare online.

În luna martie, Johnny Hallyday a anunţat că făcea tratament anticancer, o boală ajunsă în faza de metastază.

Johnny Hallyday, al cărui nume real era Jean-Philippe Smet, este cel mai cunoscut cântăreţ de rock francez, cu peste 100 de milioane de albume vândute pe parcursul unei cariere de peste 50 de ani. Specialiştii consideră că Johnny Hallyday este cântăreţul care a introdus stilul rock în Franţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici