Kylie Minogue nu renunţă la pantalonii scurţi şi sexi

Kylie Minogue, în vârstă de 42 de ani, a declarat că nu are de gând să renunţe la outfiturile care au făcut-o celebră şi nu are o problemă cu a fi un sex symbol, relatează dailymail.co.uk.

353 afișări
Imaginea articolului Kylie Minogue nu renunţă la pantalonii scurţi şi sexi

Kylie Minogue nu renunţă la pantalonii scurţi şi sexi (Imagine: www.dailymail.co.uk)

"Nu am avut niciodată o problemă cu a fi un sex symbol. Sunt femeie şi este un compliment minunat. Nu iau lucrul ăsta prea în serios", a spus cântăreaţa.

Vedeta a dezvăluit şi cum îşi păstrează imaginea sexy: "Ştiu multe trucuri pentru a arăta bine, în special lenjerie intimă potrivită şi machiajul corpului. Acestea sunt secretele mele."

Kylie Minogue şi-a început cariera ca actriţă cu un rol în serialul australian "Neighbours". După succesul primelor două single-uri, "Locomotion" şi "I Should Be So Lucky" - care au impus-o în topurile din lumea întreagă -, Kylie a ales să se concentreze exclusiv asupra muzicii. Hituri precum "Where the Wild Roses Grow", în duet cu Nick Cave, "Spinning Around", "Kids", în duet cu Robbie Williams, "On a Night Like This", "Can't Get You Out of My Head", "In Your Eyes", "Love At First Sight", "Come Into My World", "Slow" şi "I Believe in You" i-au adus lui Kylie vânzări de peste 40 de milioane de albume în întreaga lume, numeroase premii, precum şi o poziţie de top în rândul celor mai apreciate artiste de pe scena muzicii pop.

Artista a inclus şi România în cadrul celui mai recent turneu al său, KYLIEX2008, ea concertând la Bucureşti în 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici