Doi piloți ai NASA vor decola miercuri, la bordul unui avion de cercetare, de pe aeroportul Keflavik din Islanda, într-o misiune științifică desfășurată în timpul eclipsei totale de Soare.
Misiunea lor poate fi descrisă ca o urmărire a eclipsei, dar, în realitate, eclipsa va fi cea care îi va urmări pe ei, scrie The Guardian.
Pe măsură ce avionul va zbura la o altitudine de 15.000 de metri, umbra Lunii va avansa rapid din spate, cu o viteză de peste 3.200 km/h.
Piloții vor încerca să poziționeze avionul astfel încât acesta să rămână cât mai mult timp în zona acoperită de umbra Lunii.
Pentru cei care vor privi eclipsa de la sol, faza de totalitate va dura aproximativ 2 minute și 18 secunde. Însă, zburând cu peste 700 km/h de-a lungul traiectoriei eclipsei, avionul poate prelungi perioada în care cercetătorii vor putea observa Soarele complet acoperit la aproape 3 minute.
Acest lucru le va oferi cercetătorilor mai mult timp pentru a observa coroana solară și fenomenele care au loc în jurul Soarelui.
În partea din față a aeronavei WB-57 vor fi amplasate patru camere. Acestea vor realiza zeci de imagini pe secundă ale Soarelui acoperit, în diferite lungimi de undă ale luminii. Imaginile ar trebui să surprindă panglici mari de plasmă care se încolăcesc, numite proeminențe, precum și explozii magnetice numite nanoerupții.
Astfel de observații sunt posibile doar atunci când strălucirea discului solar este blocată de Lună.
„Eclipsele solare ne oferă ocazia de a desfășura cercetări științifice pe care nu le-am putea realiza în niciun alt moment”, susține Amir Caspi, cercetătorul principal al misiunii de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.
În ciuda denumirii, nanoerupțiile au o putere imensă, fiecare eliberând o energie echivalentă cu mii de bombe atomice în jurul Soarelui. Pentru aceste observații, aeronavele sunt greu de întrecut. Camerele de la sol se confruntă cu norii și cu interferențele atmosferei.