Nicolas Cage s-a despărţit de a treia sa soţie, Alice Kim, după o căsnicie de aproximativ 12 ani

Actorul american Nicolas Cage, în vârstă de 52 de ani, s-a despărţit de Alice Kim, a treia sa soţie, mai tânără cu 20 de ani decât acesta, în ianuarie, potrivit reprezentantului actorului, relatează contactmusic.com.

4836 afișări
Imaginea articolului Nicolas Cage s-a despărţit de a treia sa soţie, Alice Kim, după o căsnicie de aproximativ 12 ani

Nicolas Cage s-a despărţit de a treia sa soţie, Alice Kim, după o căsnicie de aproximativ 12 ani

Cuplul, care are un fiu în vârstă de zece ani, ar fi sărbătorit 12 ani de căsnicie în august, anul acesta.

Alex Kim, care este cu 20 de ani mai tânără decât Nicolas Cage, l-a cunoscut în 2004, pe vremea când era chelneriţă într-un restaurant din Los Angeles. Cei doi s-au logodit două luni mai târziu.

Cage a declarat în 2013 pentru publicaţia The Guardian că s-a însurat atât de rapid cu Kim, astfel încât aceasta să poată călători cu el în Africa de Sud (în anul 2005) pentru filmările filmului "Lord of War", adăugând: "Ne-am căsătorit pentru că ne iubeam".

Cuplul a ajuns subiectul unor ştiri în aprilie 2011 după o presupusă altercaţie care a avut loc în New Orleans, Louisiana. Actorul a fost luat în custodia poliţiei, dar eliberat rapid pe cauţiune şi la scurt timp oficialii locali au decis sa închidă investigaţia acelui incident.

Reprezentantul lui Cage a declarat atunci: "Procurorul local a confirmat faptul că nu i se aduc niciun fel de acuzaţii. După investigaţie, procurorul a respins orice fel de acuzaţie împotriva lui Nic şi cazul a fost închis. Suntem mulţumiţi de faptul că procesul a dus la un rezultat corect, în ciuda relatărilor incorecte făcute de media".

În trecut, actorul Nicolas Cage a fost însurat cu Lisa Marie Presley pentru aproximativ patru luni, în 2002, şi cu Patricia Arquette, timp de cinci ani.

De asemenea, starul de cinema are şi un fiu în vârstă de 25 de ani, Weston, dintr-o relaţie cu modelul Christina Fulton.

În cei peste 30 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără "Părăsind Las Vegas" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi "Suflet sălbatic" (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes.

În 2010, actorul a filmat în România pentru filmul "Ghost Rider - Spirit of Vengeance", care a fost lansat în 2012.

În luna februarie 2014, Nicolas Cage a revenit în România pentru a lucra la filmul "The Dying of the Light", în regia lui Paul Schrader, care spune povestea unui agent CIA ce începe să îşi piardă vederea în timpul ultimei sale misiuni. Filmările pentru această producţie au avut loc în Bucureşti şi la studiourile Castel Film, conform imdb.com. Pelicula a avut premiera în SUA în decembrie 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici