Life-Inedit

Vă mai amintiţi de celebra Ornella Muti? Este UIMITOR cum arată actriţa acum, la 63 de ani

Ornella Muti a cucerit de-a lungul carierei sale milioane de fani.

Pamela Anderson, dezvăluiri despre relaţia ei intimă cu Vladimir Putin | GALERIE FOTO

Pamela Anderson, sex-simbolul anilor '90, nu se fereşte să facă dezvăluiri despre viaţă amoroasă.

SURPRIZA de la Congresul PSD: Liviu Dragnea, însoţit de iubita sa. Irina Tănase a stat în primul rând, alături de greii partidului | FOTO

Liviu Dragnea a fost însoţit, sâmbătă, la congresul extraordinar al PSD de partenera sa de viaţă, Irina Alexandra Tănase, el afirmând că încă nu are de făcut niciun anunţ cu privire la relaţia sa. În timpul evenimentului aceasta a stat în ptrimul rând, alături de lideri ai partidului.

Preşedintele Iohannis, la schi în Munţii Şureanu pentru cel puţin a patra oară în acest an | FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat, sâmbătă, la schi în Munţii Şureanu, pentru cel puţin a patra oară în acest an, unde s-a întâlnit cu amatorii acestui sport şi a făcut fotografii care au fost, ulterior, postate pe Facebook, transmite corespondentul MEDIAFAX.

INTERVIU cu Teo Trandafir: Sentimentul care mă defineşte şi mă împinge înainte este disperarea. Oamenii fericiţi îşi doresc nefericirea pentru a putea înţelege fericirea din nou

Teo Trandafir a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate Gandul.info şi Mediafax, referitor la valori, dar şi la profesie, că: “Sentimentul care mă defineşte şi mă împinge înainte este disperarea. …care nu e neapărat un lucru de rău. E o presiune … care mă propulsează si îmi dă putere”.

Afacerista Israela Vodovoz a murit/ Avocat: Familia doreşte să o înmormânteze în Israel

Afacerista Israela Vodovoz, care a murit vineri seară, va fi înmormântată în Israel, aceasta fiind dorinţa familiei, a precizat, pentru MEDIAFAX, avocatul acesteia.

Tibi Uşeriu conduce detaşat cel mai greu maraton de pe planetă. Trei români au abandonat „6633 Arctic Ultra” în prima zi de competiţie

Trei din cei patru români care s-au înscris anul acesta la cel mai greu maraton de pe planetă - 6633 Arctic Ultra au abandonat cursa încă din prima de competiţie, însă bistriţeanul Tibi Uşeriu a reuşit să preia conducerea şi a trecut de 100 de mile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FARSĂ MACABRĂ: Shirley Bassey şi-a anunţat fanii că este încă în viaţă, după ce un muzician a anunţat că ar fi murit

Cântăreaţa galeză Shirley Bassey a transmis într-un comunicat de presă că este încă în viaţă, după ce muzicianul Mike D'Abo a anunţat eronat, în timpul unui concert, că aceasta a murit, potrivit contactmusic.com.

Actorul sud-coreean Jo Min-ki, acuzat de abuzuri sexuale, descoperit mort | VIDEO

Actorul sud-coreean Jo Min-ki, recent acuzat de o serie de abuzuri sexuale, a fost descoperit mort, vineri, iar poliţia vorbeşte despre o posibilă sinucidere, informează variety.com.

CONDAMNATĂ la închisoare, după ce şi-a dat jos hijabul în public. Femeia a renunţat la voalul islamic în „Miercurea Albă”

O femeie din Iran, a fost condamnată la doi ani de închisoare, pentru că şi-a dat jos hijabul în public. Acţiunea reprezintă un semn de protest împotriva purtării obligatorii a voalului islamic, informează metro.co.uk.

Mark Hamill, celebru pentru rolul Luke Skywalker, a primit o stea pe Walk of Fame

Actorul american Mark Hamill, care a devenit celebru după ce a interpretat personajul Luke Skywalker în trilogia iniţială a francizei "Războiul stelelor/ Star Wars", a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, transmite AFP.

Peste 20 de jurnalişti au fost condamnaţi la închisoare în Turcia, cei mai mulţi pentru terorism

O instanţă din Istanbul a condamnat 25 de jurnalişti la închisoare pentru legături cu organizaţia clericului musulman Fethullah Gulen, un fost aliat al preşedintelui Recep Erdogan, care însă este acum acuzat de Turcia că ar fi orchestrat lovitura de stat eşuată din 2016, informează postul France 24.

Avertismentul unui expert de renume: Inteligenţa Artificială va genera o epidemie de sinucideri. Omenirea va intra într-o „distopie a şomajului”

Dr. Subhash Kak, un profesor de inginerie a computerelor de la Universitatea din Oklahoma, avertizează că inteligenţa artificială şi roboţii vor provoca o „epidemie” de sinucideri pe planeta noastră. Asta deoarece majoritatea oamenilor vor rămâne fără locuri de muncă, după ce vor fi înlocuiţi cu maşini mai pricepute şi cu costuri de operare mici.

Soţii Barack şi Michelle Obama, în negocieri cu Netflix pentru o serie de emisiuni

Soţii Barack şi Michelle Obama sunt în negocieri cu platforma de streaming Netflix pentru a crea o serie de emisiuni, printre care şi una de dezbateri pe subiecte de actualitate, potrivit tmz.com.

Cele patru dimensiuni ale femeii moderne, dorite de către un bărbat. Sfaturi de la psiholog

Portretul femeii dorite de către un bărbat este alcătuit din patru tipuri de caractere, consideră psihologul Lenke Iuhoş.

Cum arată locuinţa de aproape 8 milioane de dolari pe care o au Justin Timberlake şi Jessica Biel | GALERIE FOTO

Penthouse-ul, în valoare de 7.996 de milioane de dolari, pe care îl au Justin Timberlake şi Jessica Biel, la New York, a fost scos la vânzare.

Ce a declarat avocatul bărbatului care furat un Oscar după gala din acest an | FOTO, VIDEO

Un bărbat care a sustras statueta Oscar primită de actriţa Frances McDormand la gala de duminică, pus sub acuzare pentru furt, a pledat nevinovat, potrivit bbc.com.

Jeffrey Sachs, economistul care care l-a consiliat pe Gorbaciov, la Bucureşti: În SUA, suntem în situaţia de a avea creştere economică, dar nu şi creştere de bunăstare a populaţiei/ Recomandări pentru România

Unul dintre cei mai cunoscuţi economişti americani din lume, Jeffrey Sachs, cel care i-a consiliat pe Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn pentru introducerea economiei de piaţă după colapsul Uniunii Sovietice, a spus ieri la Bucureşti că România trebuie să rămână o economie deschisă şi să pledeze pentru o Uniune Europeană cât mai puternică.

IMAGINILE ZILEI | Doi pinguini imperiali din Antarctica studiază cu atenţie camera de filmat a unui cercetător

Doi pinguini imperiali din Antarctica studiază cu atenţie camera de filmat a unui cercetător.

The Cranberries lansează un nou album, primul după moartea lui Dolores O’Riordan

Trupa irlandeză The Cranberries a anunţat că va continua să înregistreze pentru un nou album, care va fi lansat la începutul anului 2019, deşi solista formaţiei, Dolores O'Riordan, a murit, în luna ianuarie a acestui an, transmite AFP.

Schelet descoperit pe o insulă în Pacific, confirmat ca aparţinând „cel mai probabil” aviatoarei Amelia Earhart

Un schelet descoperit în 1940 pe insula Nikumaroro din Pacific aparţine "cel mai probabil" aviatoarei Amelia Earhart, dispărută în 1937, potrivit rezultatelor unui nou studiu realizat în SUA.

Panică la Geneva în timpul Salonului Auto. Germanii au declanşat „cod roşu” când au văzut cu ce au venit americanii | GALERIE FOTO

De ce ţi-ai lua un Mustang Bullitt? Vrei să fii la 4 ace, ia-ţi un S Klasse. Aici suntem le lecţia de volume. Iar volumul acestui motor e de 5.000 cmc. Cinci litri dacă vă imaginaţi un bidon de apă plată. Atât intră în 8 cilindri în V. Şi ies 470 de cai putere. Îi şi vedem cum se îmbulzesc la roată şi dau din copite cu 530Nm forţă.

Dacia, în topul celor mai valoroşi producători de maşini

Brand Finance Romania 50 a făcut clasamentul mărcilor pe 2017. Din 2012 până în 2018, valoarea mărcii a crescut de la 860 mil. de dolari la 1.5 miliarde. Astfel, Dacia este pe locul 60 în topul celor mai valoroşi producători de maşini.

MESAJELE politicienilor de 8 martie, pe Facebook: De la poze cu mame, la versuri din Vadim Tudor | FOTO

Politicienii români s-au folosit de reţelele pentru a transmie urări femeilor de 8 Martie. Unii dintre ei au transmis mesaje pentru mame, iar alţii către „doamne şi domnişoare”, iar primarul general a postat câteva versuri din poezia „Mulţumesc, iubită mamă”, scrisă de Vadim Tudor.

ATACUL cu neurotoxina asupra spionului rus: Starea poliţistului britanic, care l-a atins pe fostul colonel Serghei Skripal, s-a îmbunătăţit

Poliţistul britanic care a intrat în contact cu neurotoxina folosită în atacul asupra unui fost agent de spionaj rus se află în stare stabilă şi este conştient, a anunţat joi ministrul britanic de Interne, Amber Rudd, relatează site-ul BBC News.

Peste 30 de răniţi la un meci de fotbal din Brazilia

Cel puţin 30 de suporteri au fost răniţi în Brazilia, la un derby local între Sport şi Santa Cruz, miercuri noapte. Suporterii au încercat să evite o confruntare cu forţele de ordine în interiorul arenei, însă poliţiştii au folosit spray-ul cu piper pe care îl aveau în dotare.

Meghan Markle, botezată în Biserica anglicană, într-o ceremonie secretă

Meghan Markle, logodnica prinţului Harry, a fost botezată în Biserica anglicană, într-o ceremonie secretă, la care au asistat logodnicul ei şi câţiva membri ai familiei acestuia, potrivit people.com.

O poliţistă din Cluj prinde hoţi la serviciu, iar în timpul liber creează opere de artă din sârmă | GALERIE FOTO

O tânără poliţistă din Cluj prinde hoţi la serviciu, iar în timpul liber creează opere de artă din sârmă, reprezentând animale. Printre lucrările reprezentative se numără un cal din sârmă aproape de dimensiunile unui ponei, amplasat pe o pânză, la care a lucrat 3 luni.

DOCUMENTUL care confirmă dublul standard al alimentelor pe pieţele din UE: Ambalaj identic, compoziţie diferită. Cele patru metode prin care se face diferenţa între Vest şi Est

Cu toate că numele produsului este acelaşi, designul ambalajului este acelaşi, o serie de cercetări făcute în diferite state membre au demonstrat că mai multe produse de pe piaţa unică a Uniunii Europene aveau compoziţii total diferite din punctul de vedere al reţetei, al ingredientului de bază folosit sau a cantităţii acestui ingredient inclusă în produsul respectiv, în funcţie de ţara pentru care sunt destinate, se arată într-un raport al Parlamentului European.

Un bloc de LUX din Moscova a fost construit fără ferestre spre sud-vest, pentru ca locatarii să nu poată vedea vila monumentală a vicepremierului | FOTO, VIDEO

Un bloc de locuit din suburbia Moscovei nu are nicio fereastră spre sud-vest. Astfel, o treime din clădire este acoperită cu beton pentru ca locatarii să nu poată observa vila de lux a prim-vicepremierului Rusiei, Igor Shuvalov. Investigaţia a fost realizată de activistul şi opozantul rus Aleksei Navalnîi şi a fost postată pe internet, informează agora.md

MESAJE DE 8 MARTIE. Urări de Ziua Mamei

Mama este ne este cea mai dragă fiinţă, iar dacă nu vă este aproape şi SMS-urile sunt o variantă simplă de a transmite MESAJE DE 8 MARTIE. Mediafax.ro îţi propune câteva mesaje pe care le poţi trimite de 8 martie femeilor din viaţa ta.

8 Martie, povestea Zilei Internaţionale a Femeii

Ziua Internaţională a Femeii, marcată pe 8 martie, a fost la începuturi o expresie a dorinţei femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi, însă, de-a lungul timpului, s-a transformat într-un prilej de sărbătorire a feminităţii şi a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie şi rasă.

Artista Alexandra Stan, şocată de condiţiile oferite pacienţilor la Spitalul din Constanţa – FOTO

Artista Alexandra Stan a postat pe un cont de socializare imagini din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa, unde este internat tatăl ei, criticând atitudinea asistentelor, dar şi faptul că în secţie sunt gândaci pe pereţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copil, către Petre Daea: Aţi spus ”pe suprafeţe întinse, dar nu foarte mari”. Păi cum? | VIDEO

Un băiat de 11 ani dintr-un sat din Sibiu i-a cerut lui Petre Daea explicaţii, după ce ministrul a spus ”suprafeţe întinse, dar nu foarte mari” pentru a descrie o situaţie din Rădăuţi. Tot copilul l-a sfătuit pe ministru să doarmă mai mult, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Actriţa Ruthie Ann Miles, însărcinată, rănită într-un accident auto. Fiica ei de 4 ani a murit

Actriţa americană Ruthie Ann Miles, însărcinată, a fost rănită, iar fiica acesteia, în vârstă de 4 ani, a fost omorâtă într-un accident de maşină care a avut loc în New York, potrivit Reuters.

Producătorii „The Wolf of Wall Street”, obligaţi să dea guvernului american 60 de milioane de dolari. Şi DiCaprio, afectat de decizie | VIDEO

Producătorii filmului "The Wolf of Wall Street", cu Leonardo DiCaprio, vor plăti guvernului american suma de 60 de milioane de dolari, ca parte a unei înţelegeri dintr-o acţiune judiciară în care au fost acuzaţi că s-au folosit fraudulos de bani provenind dintr-un fond de stat din Malaysia.

Coca-Cola lansează în premieră o băutură care încalcă TRADIŢIA de 130 de ani a celebrei companii

Una dintre cele mai cunoscute branduri de băuturi răcoritoare din lume anunţă un nou capitol. Pe piaţa din Japonia va fi lansată Coca-Cola cu alcool. Compania a spus că va îmbina o băutură celebră japoneză numită „Chu-Hi” cu apă carbogazoasă, dar şi cu diverse arome, anunţă The Telegraph.

Maşina Anului 2018 în Europa a fost desemnată. Este pentru prima dată când constructorul cucereşte acest premiu | VIDEO

Noul Volvo XC40, SUV-ul de clasă mică al constructorului suedez, a fost desemnat Maşina Anului 2018 în Europa cu ocazia deschiderii pentru presă a celei de-a 88-a ediţii a Salonului Auto de la Geneva. Este pentru prima oară când Volvo primeşte acest premiu de prestigiu.

Suporterii lui PAOK Salonic au intrat cu forţa în studioul unei televiziuni şi l-au obligat pe prezentatorul unei emisiuni să citească un manifest-protest

Marţi seară, 40 de ultraşi al lui PAOK Salonic au mers la sediul televiziunii ERT 3, au intrat în regie şi l-au forţat pe prezentatorul unei emisiuni să citească un manifest-protest scris ca urmare a evenimentelor întâmplate la derby-ul cu Olympiakos.

Bărbatul care a furat Oscarul primit de Frances McDormand riscă până la trei ani de închisoare | VIDEO

Un bărbat care a sustras statueta Oscar primită de actriţa Frances McDormand la gala de duminică a fost pus sub acuzare pentru furt şi riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare, transmite Reuters.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da