Mai mult decât atât, aceste categoriile arată mai degrabă modul în care se văd femeile, fiecare femeie poate adopta în decursul vieţii toate dimensiunile, însă întotdeauna există o dimensiune dominantă, potrit The One.
Cele patru dimensiuni ale femeii moderne, în accepţiunea psihologului român Lenke Iuhoş, sunt:
Femeia-business
Este echivalentul femeii amazon, fiind una spectaculoasă şi dinamică. În acelaşi timp, femeia amazon este inteligentă, responsabilă pentru ea şi pentru lume şi foarte mândră de independenţa ei.
“Femeia modernă a dezvoltat o mentalitate deschisă şi a învăţat cum să stabilească şi să-şi obiectivele. Este puternică, talentată, eficientă, capabilă să susţină pe alţii. Este mândră de munca sa abundentă, poate lucra toată ziua, dar seara poate fi super-femeie. Are tot timpul soluţii la problemele vieţii, pentru ea problema nu are o nuanţă negativă, ci este întotdeauna o provocare spre reuşită. E femeia cu energie, care radiază, deoarece îţi cunoaşte potenţialul şi limitele. Lipsurile şi le ascunde cu inteligenţă, văzându-le ca ţeluri care vor fi atinse în timp scurt. Forţează viaţa, demonstrând o ambiţie continuă este femeia modernă care stă în picioare chiar dacă îi e greu. Femeia-business este atrăgătoare pentru acel bărbat pentru care femeia este o provocare, deoarece la rândul lui are o stimă de sine ridicată. Sunt bărbaţi care nu doresc să fie nici măcar în preajma acestei tipologii de femei, deoarece ies la suprafaţă slăbiciunile şi neîmplinirile sale”, explică psihologul Lenke Iuhoş.
Femeia-mamă
Rolul mamei în fiecare femeie este unul instinctiv, această dimensiune nu se referă doar la raportul mamă-copil, ci la dimensiunea feminină din fiecare mamă, căreia ştie cum îi să acorde atenţie. Această dimensiune a portretului unei femeie nuanţează atenţia şi iubirea necondiţionată faţă de partenerul de viaţă şi reprezintă apogeul evoluţiei spirituale pentru orice femeie. Femeia-mamă este obiectivul final al unei fetiţe care se joacă şi exersează cu păpuşile rolul de mămică şi această dimensiune poate fi educată încă de la vârstă fragedă. Femeia-mamă luptă pentru familia ei precum o leoaică încearcă să îşi protejeze puii de pericole. Este mereu îngrijorată, sentimentală, dornică să rezolve orice problemă care afectează echilibrul familiei şi reuşeşte să transfere puterea sa asupra partenerului de viaţă”, menţionează psihologul Lenke Iuhoş.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI
Citeşte şi: Cum arată locuinţa de aproape 8 milioane de dolari pe care o au Justin Timberlake şi Jessica Biel | GALERIE FOTO
Citeşte şi: Ce a declarat avocatul bărbatului care furat un Oscar după gala din acest an | FOTO, VIDEO
Citeşte şi: Jeffrey Sachs, economistul care care l-a consiliat pe Gorbaciov, la Bucureşti: În SUA, suntem în situaţia de a avea creştere economică, dar nu şi creştere de bunăstare a populaţiei/ Recomandări pentru România
Citeşte şi: IMAGINILE ZILEI | Doi pinguini imperiali din Antarctica studiază cu atenţie camera de filmat a unui cercetător
Citeşte şi: Schelet descoperit pe o insulă în Pacific, confirmat ca aparţinând „cel mai probabil” aviatoarei Amelia Earhart
Citeşte şi: Panică la Geneva în timpul Salonului Auto. Germanii au declanşat „cod roşu” când au văzut cu ce au venit americanii | GALERIE FOTO
Citeşte şi: O poliţistă din Cluj prinde hoţi la serviciu, iar în timpul liber creează opere de artă din sârmă | GALERIE FOTO
Citeşte şi: Un bloc de LUX din Moscova a fost construit fără ferestre spre sud-vest, pentru ca locatarii să nu poată vedea vila monumentală a vicepremierului | FOTO, VIDEO