Paris Hilton şi-a făcut cadou de Crăciun o maşină de lux roz

Paris Hilton şi-a făcut cadou de Crăciun o maşină de lux Bentley Continental GT, realizată la comandă, la doar două săptămâni după ce în casa sa a fost dată o spargere, iar ea a fost jefuită de bijuterii în valoare de 2 milioane de dolari, informează icelebz.com.

70 afișări
Imaginea articolului Paris Hilton şi-a făcut cadou de Crăciun o maşină de lux roz

Paris Hilton şi-a făcut cadou de Crăciun o maşină de lux roz

Maşina, de culoare roz, are scaune cu monograme "PH" strălucitoare. În plus, maşina are geamurile colorate astfel încât paparazzi să nu o poată surprinde pe Hilton în timp ce se află la volan.

Hilton a fost văzută conducând maşina în timp ce se afla la cumpărături, culoarea stridentă a autoturismului de lux atrăgând atenţia tuturor.

Vedeta a declarat că şi-a dorit o maşină roz încă de când era mică şi avea una de aceeaşi culoare pentru păpuşa sa Barbie.

Paris Hilton este una dintre vedetele excesiv de mediatizate în Statele Unite.

Starleta a devenit celebră în 2003, după ce a apărut pe internet o înregistrare video în care aceasta făcea sex cu fostul prieten, Rick Salomon. Hilton a apărut apoi într-un reality show, "The Simple Life", în care şi-a jucat propriul rol, acela de "săraca fată bogată", după care, în 2005, a apărut într-un film de groază de categoria B.

În 2006, şi-a lansat primul album muzical şi, în 2007, a petrecut trei săptămâni în închisoare pentru câteva infracţiuni rutiere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici