Penelope Cruz a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame

Penelope Cruz a primit o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood, vineri, devenind astfel prima actriţă spaniolă recompensată cu această distincţie.

52 afișări
Imaginea articolului Penelope Cruz a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame

Penelope Cruz a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Penelope Cruz, care a primit un Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secudar în lungmetrajul "Vicky Cristina Barcelona", regizat de Woody Allen, le-a spus admiratorilor prezenţi la ceremonia de dezvelire a stelei de culoare roz de pe cimentul din Hollywood că acea zi este una specială, de care îşi va aminti întotdeauna.

Steaua actriţei spaniole este cea de-a 2.436-a de pe Hollywood Walk of Fame şi a fost dezvelită de regizorul Rob Marshall în faţa El Capitan Theatre din Hollywood. La ceremonie au fost prezenţi Javier Bardem, soţul actriţei, dar şi Johnny Depp, un bun prieten al cuplului.

Penelope Cruz, în vârstă de 36 de ani, le-a mulţumit părinţilor, fraţilor, soţului ei şi bebeluşului ei Leo.

Penelope Cruz este cunoscută ca fiind muza regizorului spaniol Pedro Almodovar. Ea a devenit celebră cu rolul din filmul "Totul despre mama mea", pe care mentorul său l-a lansat în 1999. Ea a fost nominalizată la premiile Oscar în 2007, pentru rolul din "Volver", tot sub semnătura lui Almodovar. Printre filmele în care a mai jucat se numără "Belle Epoque" (1992), "Deschide ochii" (1997), "Femeia mereu deasupra" (2000) şi "Nu te mişca" (2004). A fost nominalizată şi în 2010 la premiile Oscar, pentru prestaţia sa din musicalul "Nine".

Penelope Cruz este căsătorită cu actorul spaniol Javier Bardem şi a devenit mămică pentru prima oară în luna ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici