Peştele cu cartofi prăjiţi, simbol al gastronomiei britanice, sărbătoreşte 150 de ani

Felul de mâncare "peşte cu cartofi prăjiţi", fie că este ambalat grosier într-o foaie de ziar şi mâncat cu degetele, fie că este servit pe o farfurie de porţelan şi mâncat cu tacâmuri de lux, ocupă încă un loc central în gastronomia britanică, la 150 de ani de la inventarea lui.

172 afișări
Imaginea articolului Peştele cu cartofi prăjiţi, simbol al gastronomiei britanice, sărbătoreşte 150 de ani

Peştele cu cartofi prăjiţi, simbol al gastronomiei britanice, sărbătoreşte 150 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest fel de mâncare tradiţional britanic a supravieţuit expansiunii lanţurilor de restaurante de tip fast-food, apoi modei alimentaţiei bio. Aproximativ 150.000 de unităţi de servire, denumite "chippies", îl comercializează încă şi astăzi în Marea Britanie, servind între 250 de milioane şi 350 de milioane de porţii în fiecare an.

Foarte popular iniţial în rândul clasei muncitoare, peştele cu cartofi prăjiţi s-a impus treptat la nivelul tuturor claselor sociale britanice, devenind un preparat servit astăzi chiar şi în restaurantele şic.

Amplasat în cartierul West End din Londra, restaurantul J. Sheekey este la mare căutare, în interiorul său putând fi văzute adeseori celebrităţi precum Jude Law, Kate Moss sau actori celebri pe scenele teatrelor din zonă. Cu un mobilier de nuanţă închisă şi cu feţe de masă imaculate, restaurantul întruneşte toate elementele unui local de lux. Cu toate acestea, peştele cu cartofi prăjiţi figurează în meniul său. "Este unul dintre preparatele care se vând cel mai bine", cu 150 - 200 de porţii servite în fiecare săptămână, explică maestrul bucătar Richard Kirkwood.

Pentru aproximativ 19 euro, clienţii se aşteaptă la un preparat special, iar acest maestru bucătar este foarte mândru de felul în care se achită de sarcina lui, deoarece el găteşte respectând normele de mediu, obţinând un preparat prăjit într-un aluat fin şi servit împreună cu cartofi prăjiţi şi frunze de mentă. "Pentru mine e un lucru special să poţi înfige cuţitul în aluatul uşor şi crocant, apoi în partea moale a cărnii de peşte, pentru a le mânca împreună. Este un preparat delicios", a adăugat Richard Kirkwood.

Acest fel de mâncare este însoţit de produsele însoţitoare tradiţionale - sos tartar, oţet şi ketchup, chiar dacă, la restaurantul J. Sheekey, el este adeseori însoţit şi de câteva cupe de şampanie.

Astfel preparat şi servit, peştele cu cartofi prăjiţi este destul de departe de originile sale modeste, născut prin combinarea peştelui prăjit de comunităţile evreieşti din cartierul londonez East End cu cartofii prăjiţi din nord-estul industrial al vechii Anglii.

Federaţia Naţională a Comercianţilor de Peşte cu Cartofi Prăjiţi (The National Federation of Fish Friers / NFFF) din Marea Britanie consideră că primul restaurant "chippie" a apărut în 1860, însă locul în care a fost inaugurat face încă obiectul multor polemici.

John Walton, autorul unei istorii a acestui fel de mâncare, susţine că acesta s-a răspândit odată cu expansiunea căilor ferate, la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi cu apariţia micilor ambarcaţiunilor cu aburi.

Încă din timpul Primului Război Mondial, peştele cu cartofi prăjiţi a devenit un fel de mâncare naţional. În anii '30, Harry Ramsden a fost primul care l-a propus unor clienţi bogaţi, în restaurantul său din Yorkshire, punând bazele unui lanţ de restaurante care sunt în mare vogă şi în zilele noastre.

În 2008, acest fel de mâncare a fost prezentat şi în faţa reginei Elizabeth a II-a, în momentul în care monarhul britanic a citit un clasament oficial al preferinţelor supuşilor săi. Parlamentarii britanici au sărbătorit în 2010 aniversarea acestui preparat culinar, proclamându-l drept "inima culturii britanice".

Restaurantul Rock and Sole Plaice, despre care se afirmă că ar fi cel mai vechi "chippie" din Londra, figurează deja în ghidul turistic al oraşului. Localul serveşte 2.000 de porţii de peşte cu cartofi prăjiţi în fiecare zi, în special turiştilor străini, şi a fost vizitat de numeroase celebrităţi, inclusiv de Bill şi Hillary Clinton.

Peştele cu cartofi prăjiţi a avut succes şi în străinătate, fiind astăzi servit în restaurante în mare vogă din New York şi Dubai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici