Pippa Middleton a luat startul într-o cursă celebră de schi fond

Pippa Middleton, mult mediatizata cumnată a prinţului William, a luat startul, duminică dimineaţă, în celebra cursă Vasaloppet, cea mai lungă cursă de schi fond, disputată pe o distanţă de 90 de kilometri în Suedia, potrivit site-ului organizatorilor.

202 afișări
Imaginea articolului Pippa Middleton a luat startul într-o cursă celebră de schi fond

Pippa Middleton (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Iniţial, Pippa Middleton nu figura la startul cursei, pe site-ul competiţiei, dar, la o oră de la începerea cursei, la punctul de control Smaargan, ea ocupa locul al 279-lea, potrivit site-ului vasaloppet.se.

Peste 15.800 de sportivi au luat startul în această cursă celebră de schi fond, care se desfăşoară în fiecare an, în prima duminică din luna martie, în partea nord-vestică a Suediei.

Concurenţii pornesc din satul Sälen şi trec linia de sosire în oraşul Mora.

Pippa a fost domnişoară de onoare la nunta surorii ei mai mari, Catherine (Kate) cu prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, eveniment care a avut loc pe 29 aprilie, la Londra. Tânăra în vârstă de 28 de ani a făcut senzaţie în timpul nunţii, devenind peste noapte cea mai dorită domnişoară din Marea Britanie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici