Postul NBC lansează un reality-show al cărui câştigător va fi trimis în spaţiu

Postul de televiziune NBC a anunţat că va produce un reality-show cu tematică inspirată din domeniul spaţial, iar câştigătorul emisiunii va fi trimis pe orbită, la bordul unui vehicul produs de compania Virgin Galactic.

84 afișări
Imaginea articolului Postul NBC lansează un reality-show al cărui câştigător va fi trimis în spaţiu

Postul NBC lansează un reality-show al cărui câştigător va fi trimis în spaţiu (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

După negocieri şi pregătiri care au durat aproximativ un deceniu, producătorul TV Mark Burnett a anunţat că a găsit o metodă pentru a-şi realiza cel mai mare vis al său.

Joi, Mark Burnett, creatorul emisiunilor "Survivor" şi "The Voice", a anunţat că a încheiat un parteneriat cu Virgin Galactic, filiala americană a gigantului britanic Virgin Group deţinut de miliardarul britanic Richard Branson, pentru a produce o emisiune-concurs al cărei câştigător va fi trimis în spaţiu.

Virgin Galactic intenţionează să lanseze primul serviciu de zboruri spaţiale comerciale, anul viitor, cu ajutorul spectaculosului avion spaţial suborbital SpaceShipTwo.

Acest avion spaţial, care are opt locuri - două pentru piloţi şi şase pentru pasageri - este testat în această perioadă în deşerutl Mojave din statul american California. Avionul este conceput pentru a zbura la o altitudine de 100 de kilometri (fiind capabil să revină apoi în siguranţă la sol) şi pentru a oferi pasagerilor câteva minute de imponderabilitate şi posibilitatea de a vedea Terra din spaţiu.

Aproximativ 630 de persoane au depus deja garanţii financiare şi au achiziţionat bilete pentru o astfel de călătorie în spaţiu, care va costa 250.000 de dolari de persoană.

Noua emisiune, intitulată "Space Race", va avea formatul unei competiţii cu runde eliminatorii. Câştigătorul va primi un bilet la bordul avionul SpaceShipTwo. Deocamdată nu au fost dezvăluite alte informaţii despre formatul show-ului şi nici despre data la care acesta va avea premiera pe postul NBC.

În virtutea acestui contract, Virgin Galactic va acorda echipei de producţie a show-ului TV "un acces fără precedent" la baza în care se află avionul SpaceShipTwo şi la Aeroportul Spaţial (Spaceport American) din New Mexico.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici