Regizoarea Sam Taylor-Johnson părăseşte franciza "Fifty Shades of Grey"

Sam Taylor-Johnson, regizoarea primului film din franciza "Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey", a anunţat că nu va regiza cele două continuări programate în această trilogie erotică.

1621 afișări
Imaginea articolului Regizoarea Sam Taylor-Johnson părăseşte franciza "Fifty Shades of Grey"

Regizoarea Sam Taylor-Johnson părăseşte franciza "Fifty Shades of Grey" (Imagine: Hepta)

Cineasta britanică spune că a fost "extrem de recunoscătoare" pentru faptul că a fost aleasă să adapteze pentru marele ecran primul roman din trilogia scrisă de E.L. James în 2011, informează bbc.com.

"Îi doresc mult succes cineastului care va accepta această minunată provocare de a regiza al doilea şi al treilea film" din această franciză, a adăugat Sam Taylor-Johnson.

Relaţia dintre Sam Taylor-Johnson şi scriitoarea E.L. James a fost una destul de tensionată în timpul filmărilor pentru primul lungmetraj din serie, generând în presa internaţională o serie de speculaţii potrivit cărora regizoarea nu va accepta să realizeze şi celelalte două pelicule din această trilogie.

"Ne-am luptat pe parcursul întregii filmări", a dezvăluit regizoarea într-un interviu acordat revistei Vanity Fair. "Dacă o întrebaţi, şi ea (E.L. James, n.r.) vă va spune acelaşi lucru. Au fost momente dificile. A fost ca un meci de box. În mod cert, nu a fost deloc un proces uşor", a adăugat ea.

"Regia filmului «Cincizeci de umbre ale lui Grey» a reprezentat o experienţă intensă şi incredibilă", a spus Sam Taylor-Johnson într-o declaraţie de presă, publicată miercuri pe site-ul Deadline.com. "Trebuie să mulţumesc studiourilor Universal pentru acest lucru. Am clădit o relaţie de prietenie durabilă cu actorii din distribuţie, cu producătorii, cu membrii echipei de producţie şi, în special, cu Dakota Johnson şi Jamie Dornan", a adăugat ea.

Actorii Jamie Dornan şi Dakota Johnson vor interpreta rolurile Christian Grey, respectiv Anastasia Steele şi în următorul film din franciză, ce va fi lansat pe marile ecrane în 2017.

Lungmetrajul "Fifty Shades of Grey", lansat pe marile ecrane pe 13 februarie, spune povestea unei relaţii erotice dintre un om de afaceri înstărit şi o tânără studentă şi include scene de sex şi practici sado-masochiste.

"Cincizeci de umbre ale lui Grey", regizat de Sam Taylor-Johnson, îi are în rolurile principale pe actorii Dakota Johnson şi Jamie Dornan şi era considerat unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului 2015. Până la ora publicării acestor informaţii, pelicula a generat deja încasări de peste 558,6 milioane de dolari pe plan mondial.

Acţiunea romanelor din seria "Fifty Shades", volume ce au fost traduse în peste 40 de ţări, inclusiv în România, la Editura Trei, se pretează polemicilor. Inspirate iniţial din una dintre cele mai în vogă idile în rândul adolescenţilor din ultimul deceniu, cea dintre personajele Edward şi Bella din franciza "Twilight", cărţile romancierei E. L. James iau o cu totul altă turnură. În Seattle, Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani şi încă virgină, cedează în faţa şarmului şi a practicilor sadomasochiste ale miliardarului Christian Grey.

Graniţa dintre erotic şi pornografic a devenit centrul unor polemici intense dincolo de Atlantic, unde vânzările au explodat. Volumele din trilogie au fost cenzurate în bibliotecile din comitatul Brevard din statul american Florida, din cauza conţinutului lor considerat inacceptabil. Alţii vorbesc însă despre apariţia unui nou gen literar, "mummy porn", destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea unei soluţii facile pentru a-şi condimenta căsniciile.

E. L. James, o fostă producătoare de televiziune al cărei nume real este Erika Leonard, autoarea romanelor din trilogia erotică "50 Shades of Grey", a ocupat în urmă cu doi ani primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în perioada iunie 2012 - iunie 2013. Romanele din această trilogie s-au vândut în peste 100 milioane de copii pe plan mondial.

Sam Taylor-Johnson, în vârstă de 48 de ani - cunoscută şi sub numele Sam Taylor-Wood - şi-a făcut debutul regizoral în 2008 cu "Nowhere Boy", un film despre copilăria lui John Lennon.

Relaţia ei cu protagonistul din acel film, actorul Aaron Johnson, în vârstă de 24 de ani, a ţinut prima pagină a ziarelor din străinătate. Cei doi s-au căsătorit în 2012, în ciuda unei diferenţe de vârstă de aproape 24 de ani.

Sam Taylor-Johnson a regizat şi un scurtmetraj, "Daydream", în care joacă fosta soţie a regizorului Rupert Sanders, modelul şi actriţa Liberty Ross.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici