Roger Moore şi Brigitte Nielsen, invitaţi de onoare la Balul Operei de la Viena din 2012

Actorul britanic Roger Moore şi actriţa daneză Brigitte Nielsen vor fi invitaţii principali ai magnatului austriac Richard Lugner la cea de-a 56-a ediţie a Balului Operei de la Viena, care va avea loc pe 16 februarie, a anunţat miercuri omul de afaceri austriac.

237 afișări
Imaginea articolului Roger Moore şi Brigitte Nielsen, invitaţi de onoare la Balul Operei de la Viena din 2012

Brigitte Nielsen (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Actriţa daneză Brigitte Nielsen, în vârstă de 48 de ani, care a apărut în câteva superproducţii americane precum "Rocky IV" şi "Poliţistul din Beverly Hills II", în anii 1980, a confirmat deja că va fi prezentă la evenimentul organizat la Staatsoper din Viena.

"Mă bucur să merg la Viena", a declarat actriţa, care a fost căsătorită cu actorul american Sylvester Stallone între 1985 şi 1987, într-un mesaj transmis în timpul unei conferinţe de presă.

Starul danez a participat recent la un reality-show organizat de un post de televiziune german într-un decor exotic.

Roger Moore, în vârstă de 84 de ani, care a interpretat de şapte ori personajul James Bond pe marele ecran, este al doilea invitat de onoare al magnatului Richard Lugner. "Va veni însoţit de soţia lui", a precizat omul de afaceri austriac.

Richard Lugner, în vârstă de 79 de ani, invită în fiecare an în loja sa o vedetă internaţională care să îl însoţească la acest bal, cel mai important din sezonul vienez, care se bucură de o mare acoperire mediatică.

La ediţiile precedente, Richard Lugner a fost însoţit la acest bal de câteva actriţe foarte cunoscute, precum Sophia Loren, Andie MacDowell, Pamela Anderson şi Carmen Electra.

Invitata sa din 2011 a fost tânăra marocană Karima El Mahroug, supranumită "Ruby", aflată în acea perioadă în centrul unei anchete care îl viza pe fostul premier italian Silvio Berlusconi.

Printre alte vedete care vor fi prezente la Balul Operei de la Viena din 2012 se numără şi manechinul danez Helena Christensen, în vârstă de 43 de ani, imaginea grupului de lenjerie intimă Triumph, partener al balului.

Pe de altă parte, soprana română Angela Gheorghiu va fi invitata surpriză a ediţiei din acest an a Balului Operei din Viena, după cum a declarat pentru MEDIAFAX, marţi, managementul artistei. Anunţul a fost făcut, marţi, în cadrul unei cenferinţe de presă care a avut loc la Opera de Stat din Viena.

La Balul Operei din Viena, Angela Gheorghiu va interpreta aria "Habanera", din opera "Carmen" de Georges Bizet, şi "I Could Have Danced All Night", din musicalul "My Fair Lady".

Balul Operei din Viena este unul dintre cele mai celebre evenimente de acest gen din lume. Cea mai strălucitoare seară din viaţa mondenă a oraşului Viena este organizată, în fiecare an, cu uşile închise în clădirea Staatsoper. Evenimentul reprezintă vârful sezonului balurilor din Viena, iar printre invitaţi se numără cei mai celebri oameni din Austria şi din lume.

Balul are loc în marele auditorium al Operei de Stat din Viena şi a fost inaugurat în 1854. Din programul artistic al serii fac parte momente de balet şi vals. În acest an, francezul Dominique Meyer va marca al doilea său bal în calitate de director al Operei din Viena. Anul trecut, la prima ediţie organizată, Dominique Meyer a pus accent mai mult pe componenta culturală decât pe componenta "glamour" a balului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici