"Scapă cine poate" de premierele cinematografice: Animaţie, două filme româneşti, acţiune şi groază - VIDEO

Aventura lui Yeti, călătoria plină de simbolistică a pasagerilor unui autocar, lupta dintre un asasin plătit şi un agent operativ, investigarea unui caz complex şi o tradiţie terifiantă la care o mireasă trebuie să participe sunt subiectele filmelor ce au premiera în weekend în România.

372 afișări
Imaginea articolului "Scapă cine poate" de premierele cinematografice: Animaţie, două filme româneşti, acţiune şi groază - VIDEO

"Scapă cine poate" de premierele cinematografice: animaţie, două filme româneşti, acţiune şi groază

"Yeti - Omul Zăpezilor/ Abominable", regizat de Jill Culton şi de Todd Wilderman, ajunge în cinematografele româneşti. Filmul descrie povestea personajului Yeti, care s-a rătăcit printre oameni şi are nevoie de ajutor pentru a se putea întoarce în lumea lui magică. Din distribuţia lungmetrajului dedicat întregii familii fac parte Albert Tsai, Chloe Bennet, Sarah Paulson şi Eddie Izzard, potrivit Cinemagia.

Filmul documentar "Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole" este regizat de Claudiu Mitcu şi de Mihai Mincan. Povestea filmului debutează într-un autocar plin de oameni, ce călătoresc de la București la Madrid. Pe parcursul celor 55 de ore de călătorie, sunt prezentate fragmente din povești ale unor oameni ce visează la țara lor natală. Autocarul cu pasageri se află în spatele unui dric condus de doi agenți de pompe funebre, călătoria fiind plină de simbolistică. Poveştile pasagerilor sunt evocate prin intermediul unor actori precum Alexandru Dorobanţu şi Florin Gigoiu.

"Gemini: Conspiraţia/ Gemini Man", în regia lui Ang Lee, este un thriller inovator cu actorul Will Smith în rolul lui Henry Brogan. Henry este un asasin de elită ce devine, brusc, ţinta unui agent operativ tânăr ce posedă abilităţi speciale. Filmul este realizat cu o tehnologie nouă, HFR (High Frame Rate), fiind produs de Jerry Bruckheimer, David Ellison, Dana Goldberg şi Don Granger. Alături de Will Smith, publicul îi va mai putea vedea pe actorii Mary Elizabeth Winstead, Clive Owen şi Benedict Wong.

În regia lui Constantinescu Narcis, lungmetrajul "Pisica Verde" urmăreşte reîntoarcerea unui faimos detectiv pentru rezolvarea unui ultim caz. Cazul are o complexitate aparte, arătând cum o simplă seară de sâmbătă a schimbat vieţile a şase adolescenţi pentru totdeauna. Din distribuţia filmului fac parte actorii Raul Andrici, Mara Baboianu, Bianca Diaconu şi Andrei Iurcu.

Filmul de groază "Scapă cine poate/ Ready or Not" este regizat de Matt Bettinelli-Olpin şi de Tyler Gillett. Pelicula arată cum noaptea nunţii unei mirese ia o întorsătură terifiantă, atunci când familia excentrică a proaspătului mire o forţează pe tânăra căsătorită să participe la un joc înspăimântător. Jocul terifiant va fi adus pe marile ecrane de actorii Samara Weaving, Adam Brody şi Mark O'Brien.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici