Scarlett Johansson era să moară strivită de un cal

Scarlett Johansson a lăudat într-un interviu recent curajul unui bodyguard bulgar care i-a salvat viaţa, actriţa americană fiind foarte aproape de a fi strivită de greutatea unui cal în timpul unor filmări, informează sofiaecho.com.

77 afișări
Imaginea articolului Scarlett Johansson era să moară strivită de un cal

Scarlett Johansson era să moară strivită de un cal (magine: Mediafax Foto/AFP)

Incidentul a avut loc în 2008, în timpul filmărilor pentru pelicula "Cealaltă moştenitoare Boleyn/ The Other Boleyn Girl".

Acest film, regizat de Justin Chadwick, reprezintă o adaptare cinematografică a romanului omonim lansat în 2001 de Philippa Gregory. Acţiunea este plasată în secolul al XVI-lea şi prezintă versiunea romanţioasă a vieţii lui Mary Boleyn, interpretată de Johansson, şi aventura ei de o noapte cu regele Henric al VIII-lea, soţul surorii ei, Anne Boleyn.

Rememorând acel incident, Scarlett Johansson a declarat: "Călăream cu ambele picioare de aceeaşi parte a şeii, purtam acel costum de epocă foarte greu, însă eram mereu însoţită de acel bodyguard bulgar. Plouase mult şi călăream pe un teren mlăştinos, când, dintr-o dată, calul a devenit foarte agitat. S-a ridicat în două picioare şi m-am simţit maiestuoasă în acel moment, până în momentul în care el a alunecat, a căzut pe o parte şi a început să se zbată. Eram sigură că îmi va zdrobi picioarele, când, parcă de nicăieri, a apărut bodyguardul meu bulgar care s-a oprit, a coborât, a împins calul, m-a ridicat în aer şi m-a ajutat să revin în şa. Ştiam că într-o zi îmi va salva viaţa şi exact asta a făcut".

În toate articolele apărute în presa bulgară care au tratat acest subiect, numele bodyguardului nu a fost dezvăluit.

Actriţa Scarlett Johansson a devenit celebră odată cu rolul său din filmul "Îmblânzitorul de cai" (1998), consolidându-şi statutul de star cu partituri precum cele din "Rătăciţi printre cuvinte", pentru care a câştigat premiul BAFTA, şi "Fata cu cercel de perlă". Ea a lansat anul trecut al doilea album muzical al său, împreună cu muzicianul american Pete Yorn.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici