Scenariile continuărilor filmului "Twilight", descoperite într-un tomberon

Două manuscrise ce conţin scenariile continuărilor filmului de succes "Amurg/ Twilight" au fost descoperite din întâmplare într-un tomberon de patroana unui salon de coafură din St. Louis (SUA), care a decis să le returneze studiourilor ce produc franciza, potrivit acceshollywood.com.

96 afișări
Imaginea articolului Scenariile continuărilor filmului "Twilight", descoperite într-un tomberon

Scenariile continuărilor filmului "Twilight", descoperite într-un tomberon

Manuscrisul scenariului filmului "Amurg/Twilight", cel mai "fierbinte" scenariu de la Hollywood, a fost descoperit din întâmplare într-un tomberon de către patroana unui salon de coafură din St. Louis, care a decis să îl redea studiourilor producătoare, informează accesshollywood.com.

Casey Ray a descoperit două manuscrise ale unor scenarii într-un coş de gunoi. Primul manuscris prezenta continuarea filmului cu vampiri "Twilight", intitulată "New Moon", iar cel de-al doilea purta titlul "Memoirs". Femeia a decis să redea manuscrisele studiourilor producătoare, care, pentru a se revanşa faţă de aceasta, au invitat-o la premiera oficială a celor două filme.

Casey Ray îşi aştepta logodnicul în faţa locului său de muncă în momentul în care a zărit cele două manuscrise în coşul de gunoi din apropiere. Ea se afla în faţa unui hotel în care au fost cazaţi actorii participanţi la filmările din St. Louis ale peliculei "Up in the Air", cu George Clooney în rolul principal.

Nimeni nu ştie cum au ajuns cele două scenarii la coşul de gunoi de lângă hotel. Din distribuţia filmului "Up in the Air" face parte şi actriţa Anna Kendrick, care a jucat şi în filmul cu vampiri "Amurg/ Twilight". Purtătoarea de cuvânt a acesteia a declarat, însă, că actriţa nu ar fi fost niciodată atât de neglijentă cu acel scenariu.

Casey Ray s-a gândit iniţial să vândă manuscrisele unui tabloid american, însă a decis, în cele din urmă, să le returneze producătorilor.

Cele două scenarii au fost înapoiate studiourilor Summit Entertainment LLC din Los Angeles, producătorii acestei francize. În afară de invitaţia la premierele oficiale ale celor două filme, femeia va primi cele două manuscrise, cu menţiunea "autentic" scrisă pe ele, după lansarea celor două pelicule.

Filmele francizei "Twilight" se bazează pe romanele scrise de Stephenie Meyer. Amurg" aduce pe marile ecrane o poveste de dragoste modernă şi plină de acţiune, între un vampir şi o muritoare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici