Shakira a primit titlul de artistul anului din partea Universităţii Harvard

Cântăreaţa columbiană Shakira a fost desemnată artistul anului de prestigioasa Universitate Harvard şi va primi un premiu, decernat pentru contribuţia adusă industriei muzicale şi pentru implicarea în acţiuni de caritate, informează contactmusic.com.

28 afișări
Imaginea articolului Shakira a primit titlul de artistul anului din partea Universităţii Harvard

Shakira a primit titlul de artistul anului din partea Universităţii Harvard (Iamgine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreaţa columbiană cu origini libaneze va primi acest premiu în cadrul unei gale organizate sâmbătă, de Institutul Cultural Rhythms afiliat acestei universităţi din statul american Massachusetts.

"Studenţii şi Harvard Foundation sunt onoraţi să acorde titlul de artistul anului pe 2011 cântăreţei Shakira", a declarat S. Allen Counter, directorul Harvard Foundation.

"Contribuţia adusă industriei muzicale şi impresionanta ei creativitate au fost aplaudate de mulţi oameni din lumea întreagă, iar ea este admirată peste tot în lume pentru acţiunile ei de caritate pe care le organizează prin intermediul fundaţiei sale Pies Descalzos", a adăugat S. Allen Counter.

Shakira Isabel Mebarak Ripoll, cunoscută pe plan internaţional sub numele de Shakira, este cântăreaţă, compozitoare, producător muzical, dansatoare şi filantroapă columbiană, care a devenit celebră la începutul anilor 1990. Shakira a câştigat două premii Grammy, şapte premii Latin Grammy şi a fost nominalizată la Globul de Aur, iar albumele ei s-au vândut în peste 50 de milioane de copii pe plan mondial. În 2008, Shakira, singura cântăreaţă sud-americană care a ajuns pe prima poziţie în U.S. Billboard Hot 100 şi în UK Singles Chart, a primit o stea pe celebrul bulevard al starurilor Hollywood Walk of Fame din Los Angeles.

Shakira susţine mai multe proiecte umanitare în America Latină, în special prin Fundaţia ALAS (America Latina Accion Solidaria), care a inaugurat mai multe şcoli, pe care le consideră "restaurantele sufletului". Cântăreaţa columbiană a înfiinţat Fundaţia Pies Descalzos în 1995, cu scopul de a construi mai multe stabilimente educaţionale pentru copiii săraci, în diverse zone de pe teritoriul Columbiei.

Cântăreaţa columbiană va susţine un concert la Bucureşti, pe 7 mai, în Piaţa Constituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici