Shakira s-a întâlnit cu Obama la Casa Albă

Cântăreaţa columbiană Shakira şi preşedintele Barack Obama au avut o scurtă întâlnire, luni, la Casa Albă, în cursul căreia au discutat câteva aspecte legate de legislaţia americană în domeniul protecţiei copilului, informează accesshollywood.com.

60 afișări
Imaginea articolului Shakira s-a întâlnit cu Obama la Casa Albă

Shakira s-a întâlnit cu Obama la Casa Albă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Întâlnirea dintre Shakira şi preşedintele american a avut loc după întâlnirile cântăreţei columbiene cu o serie de personalităţi din National Security Council şi din Domestic Policy Council, în timpul cărora s-au discutat aspecte referitoare la dezvoltarea măsurilor de protecţie oferite de stat copiilor în primele luni de viaţă.

Potrivit unei surse de la Casa Albă, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, deoarece întâlnirea nu era trecută pe agenda publică a preşedintelui american, Shakira a hotărât pe loc, la finalul discuţiilor cu responsabilii americani, să se oprească puţin şi în Biroul Oval, să îl salute pe preşedintele Obama.

Shakira este ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF şi reprezintă una dintre marile voci care luptă pe plan internaţional pentru drepturile copiilor din lumea întreagă.

Shakira susţine mai multe proiecte umanitare în America Latină, în special prin Fundaţia ALAS (America Latina Accion Solidaria), care a inaugurat mai multe şcoli, pe care le consideră "restaurantele sufletului".

În 2008, starul columbian a participat la Summitul Ibero-American din San Salvador. Ea susţine în special punerea în practică a unui sistem de "asigurări universale" în materie de educaţie, sănătate şi nutriţie pentru copiii Americii Latine.

Cântăreaţa columbiană a înfiinţat Fundaţia Pies Descalzos în 1995, cu scopul de a construi mai multe şcoli pentru copiii săraci, în diverse zone de pe teritoriul Columbiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici