Shakira şi Gerard Pique au confirmat despărţirea. Fundaşul Barcelonei ar fi înşelat-o

Cântăreaţa columbiană Shakira şi fundaşul Gerard Pique de la FC Barcelona se despart, a confirmat sâmbătă cuplul într-o declaraţie prin intermediul agenţiei lor de relaţii publice.

3142 afișări
Imaginea articolului Shakira şi Gerard Pique au confirmat despărţirea. Fundaşul Barcelonei ar fi înşelat-o

"Ne pare rău să confirmăm că ne despărţim. Pentru bunăstarea copiilor noştri, care sunt prioritatea noastră cea mai mare, vă rugăm să ne respectaţi intimitatea", se arată în declaraţie, conform Reuters.

Shakira, în vârstă de 45 de ani, şi Pique, în vârstă de 35 de ani, sunt împreună din 2011 şi au doi copii. Ei s-au cunoscut cu puţin timp înainte de Cupa Mondială din 2010 din Africa de Sud, când el a apărut în videoclipul piesei "Waka Waka (This Time for Africa)", cântecul oficial al turneului, al Shakirei.

Cântăreaţa "Hips Don't Lie" se confruntă cu un proces pentru presupuse acuzaţii de fraudă fiscală în Spania, după ce a pierdut un apel pe 26 mai. Procurorii susţin că nu a plătit impozite de până la 14,5 milioane de euro pentru veniturile obţinute între 2012 şi 2014. 

Echipa sa juridică a declarat în comunicat că va continua să îşi apere cazul cu argumente juridice solide.

"Comportamentul Shakirei în materie fiscală a fost întotdeauna impecabil în toate ţările în care a trebuit să plătească impozite şi a avut încredere şi a urmat cu fidelitate recomandările celor mai buni specialişti şi consilieri", se arată în declaraţie.

Această declaraţie vine la câteva zile după ce în presa spaniola a apărut informaţia că Pique a înşelat-o pe Shakira cu "o blondă de 20 de ani".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici