Sharon Stone, în rolul unei soţii infidele, într-un thriller cu accente erotice

Actriţa americană Sharon Stone va interpreta rolul unei soţii infidele în filmul "Attachment", un thriller cu accente erotice, regizat de Tony Kaye

780 afișări
Imaginea articolului Sharon Stone, în rolul unei soţii infidele, într-un thriller cu accente erotice

Sharon Stone (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Prin acest proiect cinematografic, actriţa revine la un registru care îi este oarecum familiar, după ce a jucat în ambele filme din seria "Basic Instinct", în care erotismul, infidelitatea şi suspansul au reprezentat temele principale, informează contactmusic.com.

În "Attachment", Sharon Stone joacă rolul unei femei măritate care seduce un tânăr student, însă ajunge să regrete această aventură de o noapte, întrucât studentul începe să o urmărească, să o hărţuiască şi devine în cele din urmă iubitul fiicei personajului interpretat de Sharon Stone.

Scenariul este scris de Christopher Denham, iar filmările vor debuta în luna aprilie.

Sharon Stone este actriţă şi producătoare de film. Ea s-a remarcat în filmul "Total Recall" (1990), în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger, şi a devenit celebră pe plan internaţional după rolul din "Instinct primar", în 1992. Sharon Stone a primit un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune-dramă, în 2004, graţie rolului său de invitat special în serialul "The Practice", dar şi un Glob de Aur, în 1995, pentru rolul din "Casino", care i-a adus şi o nominalizare la Oscar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici