Skunk Anansie, cap de afiş la B'estfest 2011

Trupa britanică Skunk Anansie, celebră pentru hituri precum "Hedonism", va fi cap de afiş la ediţia din 2011 a festivalului B'estfest, care se va desfăşura la Bucureşti, informează site-ul oficial al formaţiei.

109 afișări
Imaginea articolului Skunk Anansie, cap de afiş la B'estfest 2011

Trupa Skunk Anansie, cap de afiş la B'estfest 2011 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Trupa Skunk Anansie va cânta la Bucureşti pe 1 iulie.

Organizatorii B'estfest, Emagic, nu au dat niciun detaliu referitor la perioada sau la locul de desfăşurare a festivalului, a cărui ediţie de anul trecut a fost anulată. De-a lungul timpului, la B'estfest - iniţiat în 2007 - au cântat artişti precum Marilyn Manson, Alanis Morrisette şi Faithless.

Skunk Anansie este o trupă britanică formată din Skin (Deborah Dyer), Cass (Richard Keith Lewis), Ace (Martin Ivor Kent) şi Mark Richardson.

Trupa Skunk Anansie, formată în martie 1994, s-a destrămat în 2001 şi reunit în 2009.

După despărţirea din 2001, Skin a început să cânte solo, albumul ei de debut fiind "Fleshwounds", lansat în 2003. Un al doilea album, "Fake Chemical State", a fost lansat în 2006. La rândul său, Ace a lansat un album, "Still Hungry", la care au colaborat Shingai Shoniwa, de la Noisettes, şi Skye, de la Morcheeba. În 2002, Cass a înregistrat albumul "Scars" cu Gary Moore. El a colaborat şi la partea instrumentală a albumului de debut al lui Skin. Mark a colaborat cu diverşi artişti, printre care Skin, după care s-a alăturat trupei Feeder.

Numele de "Skunk Anansie" este preluat din poveştile din folclorul din vestul Africii despre Anansi omul păianjen, la care a fost adăugat termenul "skunk" (ticălos, n.r.) pentru a părea mai răutăcios.

În 2004, Skunk Anansie a fost desemnată cea mai de succes trupă britanică din perioada 1952 - 2003 de către Guinness Book of British Hit Singles & Albums.

Trupa a lansat cinci albume, "Paranoid and Sunburnt" (1995), "Stoosh" (1996), "Post Orgasmic Chill" (1999), "Smashes and Trashes" (2009), "Wonderlustre" (2010). Printre piesele celebre ale trupei se numără "Selling Jesus", "Weak", "All I Want", "Twisted (Everyday Hurts)", "Hedonism (Just Because You Feel Good)", "Charlie Big Potato", "You'll Follow Me Down", "Because Of You", "My Ugly Boy".

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici