Slayer, la Bucureşti - thrash pe cele mai înalte culmi

Formaţia de thrash metal Slayer a susţinut, luni seară, un concert la Arenele Romane din Bucureşti, în faţa unui public de circa 5.000 de oameni, pe care i-a ţinut "în priză" la mii şi mii de volţi, după care i-a lăsat să plece ameţiţi şi fără timpane, dar în culmea fericirii.

670 afișări
Imaginea articolului Slayer, la Bucureşti - thrash pe cele mai înalte culmi

Trupa Slayer (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

În deschiderea concertului Slayer au cântat două formaţii autohtone: Avatar, mândria death metal-ului craiovean, şi H8, reprezentantă a scenei de hardcore din Ploieşti.

Evenimentul a început în jurul orei 19.00, când pe scenă au urcat membrii Avatar, pletoşi, bărboşi şi cu plămâni puternici, şi au făcut să se cutremure stâlpii Arenelor. Erau supăraţi rău - nu se înţelegea niciun vers -, dar headbanging-ul din public străpungea plictiseala, păcălită până atunci doar cu berea de la dozator şi crenvurştii înghesuiţi în chifle. În mijlocul show-ului, la sfârşitul unei piese, vocalistul a făcut un pas în faţă şi, cu mâna pe inimă, a rostit: "Suntem trupa Avatar, suntem din Craiova şi vrem ca «Ştiinţa» să meargă mai departe!". Cei câţiva rockeri care purtau pe tricou "Dreptate pentru Universitatea Craiova" au început să aplaude emoţionaţi, strigând, în cinstea fostei glorii a fotbalului românesc: "Oltenia, eterna terra nova!".

A doua prezenţă, H8, are un nume pe măsura metalului pe care îl cântă (pronunţia numelui trupei H8 este similară pronunţiei termenului "hate" din engleză - în română, "ură", n.r.). Totuşi, stilul vocal era mult mai inteligibil - cu puţină răbdare, îţi puteai chiar nota versurile cântecelor ("Schimbă atitudinea", "Cerc vicios" ş.a.).

Publicul venit la concertul trupei Slayer era de toate vârstele: de la copii de zece ani până la oameni în toată firea, de 40-50 de ani. Adolescenţii cunoşteau muzica trupei americane de la mijlocul sau sfârşitul anilor '90, cei mai în vârstă, chiar şi dinainte de '90, de la Radio Europa Liberă ori de pe viniluri clandestine. "Reign in Blood" a fost cel mai menţionat album preferat, urmat îndeaproape de "God Hates Us All", apoi de "Seasons in the Abyss" şi de "South of Heaven".

La eveniment a fost prezent şi Cezar "Junkyard" Stănciulescu, fost membru al trupei Şuie Paparude, de unde a plecat la sfârşitul lui 2008 şi şi-a înfiinţat un nou proiect, "R.O.A. (Rise of Artificial)". Şi-a amintit că prima oară a ascultat Slayer în 1988, la Europa Liberă.

Dar nu a apucat omul să povestească prea multe, că pe scenă şi-au şi făcut apariţia cei patru membri Slayer: Tom Araya (voce şi bas), Kerry King şi Jeff Hanneman la chitare şi bateristul Dave Lombardo, absent o bună parte a anilor '90, dar revenit în formaţie în 2001. Cei patru sunt fondatorii trupei, de acum 31 de ani. Toţi musculoşi, bărboşi şi cu priviri de "metal up your ass!", cum strigau în culmea fericirii câţiva studenţi din public.

Oameni de aproape 50 de ani, dar de o vitalitate extraordinară, rockerii de la Slayer au reuşit să pună pe jar cele câteva mii de spectatori: săreau, dădeau din plete, arătau "mano cornuta", la unison cu fanii, care aplaudau şi aclamau, fiind în al nouălea cer.

Au cântat piese arhicunoscute în rândul iubitorilor de thrash, melodii care au făcut istorie: "War Ensemble", "Hate Worldwide", "Angel of Death", "South of Heaven", "Raining Blood". Urgia nu s-a oprit aici: gheizere de fum îi învăluiau din când în când, în timpul câte unui riff sălbatic de chitară, iar luminile colorate ce durau câteva fracţiuni de secundă fiecare te orbeau.

Din '81 până în prezent, vocea lui Araya s-a păstrat aproape nealterată: omul încă putea lua "înaltele" şi "joasele" fără probleme. Nici chitariştii nu s-au lăsat mai prejos: te şi mirai cum de nu a sărit nicio coardă. Le-au făcut să se ambaleze ca un motor de drujbă, le-au ridicat deasupra capului şi le-au învârtit prin aer.

Dar şi spectatorii au fost la înălţime: au tropăit, au sărit, au dat din plete şi s-au împins între ei. Nu foarte violent, totuşi, căci paznicii nu păreau să împărtăşească euforia publicului.

În încheiere, după mulţumirile de rigoare, Jeff Hanneman a scos din buzunar un pumn de pene pentru chitară şi a început să le arunce în public, declanşând îmbulzeli şi îmbrânceli, care i-au făcut pe medicii de la ambulanţă, de pe margine, să stea cu ochii în patru. N-a fost nevoie de vreo intervenţie, cum, dealtfel, nu a fost nevoie nici atunci când bateristul şi-a dovedit şi el dărnicia oferind publicului propriile beţe.

Potrivit organizatorilor, după concertul din Bucureşti, membrii Slayer s-au arătat foarte încântaţi de experienţa lor în România şi au declarat că sunt dispuşi să revină oricând, pentru că: "Publicul român este pur şi simplu fantastic!".

Slayer îşi continuă turneul prin Europa până pe 22 iunie, după care va reveni în Statele Unite pentru o nouă serie de concerte.

Una dintre cele mai mari trupe de thrash metal din istoria genului, Slayer a luat fiinţă în anul 1981, în Huntington Park, California, fiind alcătuită în prezent din Tom Araya (bass şi voce), Kerry King (chitară), Jeff Hanneman (chitară) şi Dave Lombardo (tobe). Succesul internaţional a apărut în anul 1986, odată cu lansarea albumului "Reign in Blood", material considerat şi la această oră a fi una dintre capodoperele thrash metal-ului. De-a lungul timpului, trupa a lansat două albume live, două compilaţii, 6 videoclipuri, două EP-uri şi nu mai puţin de 11 albume de studio, patru dintre ele fiind premiate cu discul de aur în Statele Unite. Slayer a primit cinci nominalizări la Grammy, câştigând două premii, în 2007 şi în 2008, pentru piesele "Eyes of the Insane" şi "Final Six", ambele incluse pe albumul "Christ Illusion".

Alături de Metallica, Megadeth şi Anthrax, Slayer face parte din "Big Four", concept născut după lansarea DVD-ului omonim ce prezintă concertele live susţinute de cele patru nume mari ale thrash metal-ului pe 22 iunie 2010 la Sofia, Bulgaria, în cadrul festivalului Sonisphere. DVD-ul s-a bucurat de un succes impresionant, clasându-se pe prima poziţie în topurile din Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi numeroase alte ţări europene.

Slayer a mai susţinut un concert în Capitală, în iunie 2010, alături de Anthrax, Megadeth şi Metallica, în cadrul evenimentului "The Big Four".

(Material realizat de Valentin Busuioc, valentin.busuioc@mediafax.ro).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici