Snoop concertează la Bucureşti alături de 11 instrumentişti şi dansatori

Rapper-ul american Snoop Dogg, care va susţine un concert la Arenele Romane din Bucureşti, pe 19 septembrie, va fi acompaniat pe scenă de o trupă formată din 11 instrumentişti şi dansatori, informează organizatorii evenimentului, D&D East Entertainment, în colaborare cu Sfinx Experience.

35 afișări
Imaginea articolului Snoop concertează la Bucureşti alături de 11 instrumentişti şi dansatori

Snoop concertează la Bucureşti alături de 11 instrumentişti şi dansatori

Pentru perioada pe care o va petrece la Bucureşti, artistul a cerut să-i fie pusă la dispoziţie o consolă de jocuri Xbox 360. De asemenea, el a dorit să ştie dacă în apropiere se află o sală de sport unde să poată juca baschet, precum şi un fast-food McDonalds.

Concertul de la Bucureşti face parte dintr-un turneu pe care artistul îl susţine în Europa, între 27 august şi 24 septembrie, şi care mai cuprinde Varşovia, Helsinki, Riga, Tallin, Vilnius, Stockholm, Oslo, Copenhaga, Praga, Zagreb, Budapesta, Lyon, Toulouse, Nantes, Paris, Zurich, Sofia, Bruxelles, Amsterdam şi Dublin. Cel mai recent album lansat de Snoop Dogg este "Ego Trippin'" (2008).

Cordozar Calvin Broadus Jr., născut pe 20 octombrie 1970 şi cunoscut sub denumirea Snoop Dogg (în trecut Snoop Doggy Dogg), este un rapper american, nominalizat la premiile Grammy, producător muzical, dar şi actor de film. Snoop este un MC reprezentant pentru scena de hip-hop de pe coasta de vest a SUA, el fiind unul dintre cei mai cunoscuţi protejaţi ai lui Dr. Dre.

Snoop Dogg şi-a început cariera de rapper la începutul anilor '90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în noua versiune a filmului "Starsky şi Hutch" (2004). Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut aproape 20 de milioane de albume în Statele Unite.

Printre hiturile sale cele mai cunoscute se numără: "Who Am I (What's My Name)?", "Gin and Juice", "Groupie Luv", "From tha Chuuuch to da Palace", "Beautiful", "Drop It Like It's Hot", "That's That Shit" etc.

În luna septembrie a anului trecut, Snoop Dogg a fost condamnat la trei ani de libertate sub supraveghere şi 160 de ore de muncă în serviciul comunităţii, după ce a pledat vinovat la acuzaţia de deţinere ilegală de arme.

Pe 27 septembrie 2006, el a fost arestat pe aeroportul John Wayne din Irvine, la 70 de kilometri sud-est de Los Angeles, în timp ce se îmbarca în cursa pentru New York. Autorităţile au descoperit o bâtă telescopică, de tipul celor utilizate de unele forţe ale poliţiei, în servieta în care îşi transporta laptopul.

Avocatul lui Snoop Dogg, Donald Etra, a declarat că bâta a fost utilizată de clientul său pentru un moment muzical. Etra şi-a sfătuit clientul să pledeze nevinovat, dar Snoop a dorit să rezolve mai repede această problemă.

Star al stilului "gangsta rap", Snoop Dogg figurează în prezent ca acuzat în mai multe procese legate de port ilegal de armă şi consum de droguri în Statele Unite.

În 1993, el a fost judecat pentru omor, dar a fost achitat.

Snoop Dogg nu mai poate intra în Marea Britanie pentru că autorităţile din această ţară refuză să-i acorde viză din cauza cazierului bogat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici