Spectacol în onoarea lui Putin susţinut de o trupă-tribut Abba (Video)

Vladimir Putin, premierul Rusiei expert în judo şi fost spion KGB, a asistat la un concert susţinut de Bjorn Again, o trupă-tribut Abba, organizat în secret în onoarea sa de administraţia de la Kremlin, relatează timesonline.co.uk.

579 afișări
Imaginea articolului Spectacol în onoarea lui Putin susţinut de o trupă-tribut Abba (Video)

Spectacol în onoarea lui Putin susţinut de o trupă-tribut Abba (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Deşi rubla rusească pierde tot mai mult teren, iar reputaţia lui a avut de suferit pe plan internaţional, în urma crizei gazelor naturale şi a disputei cu Ucraina, autorităţile ruse au organizat un spectacol în onoarea lui Vladimir Putin.

Acest eveniment contrastează cu imaginea ascetică a lui Putin proiectată de mass-media de stat, care îl prezintă ca o persoană cu gusturi simple. Publicaţia The Times a aflat că autorităţile de la Kremlin au plătit 20.000 de lire sterline (aproximativ 22.500 de euro) pentru acest concert privat.

Trupa tribut Bjorn Again a zburat la Moscova de la Londra, apoi a fost condusă în nordul ţării cu un autocar, într-un campus din apropierea lacului Valdai, unde muzicienii au fost cazaţi în barăci militare. Ei au aflat numele personalităţii în onoarea căreia urmau să susţină acel concert abia în timpul pregătirilor pentru eveniment.

Aileen McLaughlin, care interpretează rolul Agnethei Fältskog, blonda din trupa Abba, a declarat că Putin şi companioana lui stăteau pe o sofa, protejată de o cortină mobilă. Alte şase persoane au fost prezente la acest concert privat, care a durat o oră şi a avut loc pe 22 ianuarie. Trupa Bjorn Again a interpretat 15 piese ale trupei Abba, printre care s-au numărat hiturile "Waterloo", "Gimme Gimme Gimme" şi "Dancing Queen".

"A fost cel mai mic public în faţa căruia am concertat vreodată, dar domnului Putin i-a plăcut foarte mult, strigând «bravo» şi aplaudând împreună cu ceilalţi", a declarat McLaughlin. "A dansat pe scaun pe ritmul piesei «Super Trouper» şi şi-a ridicat mâinile în aer în timpul piesei «Mamma Mia», atunci când i-am cerut publicului să o facă", a povestit McLaughlin.

În timpul concertului, gărzile de corp stăteau în faţa scenei şi urmăreau fiecare mişcare a muzicienilor. Membrii trupei au primit instrucţiuni foarte stricte şi nu au avut voie să părăsească scena în timpul concertului.

Cântăreţii nu au fost invitaţi să se întâlnească cu Putin după spectacol. În schimb, ei au fost conduşi înapoi la barăcile militare unde erau cazaţi, iar premierul rus şi invitaţii lui au privit un foc de artificii.

"Cu toţii erau îmbrăcaţi la patru ace - domnul Putin purta papion, iar partenera lui purta o rochie crem lungă şi foarte frumoasă", a declarat McLaughlin. "Bănuiesc că era soţia lui, dar nu am putut să o văd prea bine din cauza cortinei", a adăugat aceasta.

În 2008, publicaţia Moscow Kirrespondent a scris că Putin intenţionează să divorţeze de soţia lui, Ludmila, pentru a se căsători cu Alina Kabaeva, o frumoasă gimnastă rusă, de două ori mai tânără ca acesta. Putin a dezminţit informaţiile, iar acel ziar, ce aparţine lui Alexander Lebedev, care a cumpărat recent cotidianul britanic Evening Standard, a retractat informaţia.

Rod Stephen, fondatorul trupei Björn Again, a declarat că atunci când au ajuns în micul teatru unde a avut loc concertul, au aflat că tot echipamentul necesar era nou-nouţ, fiind achiziţionat special pentru acest concert.

Stephen a declarat că a crezut iniţial că era vorba de o farsă când a primit acel telefon din partea unui oficial rus, care i-a cerut să susţină un concert în Rusia. "A spus că sună de la Kremlin şi că vrea să organizeze un concert pentru numărul 2 din Rusia. M-am gândit că era Putin, dar nimeni nu spunea nimic", a mărturisit Stephen.

"Trupa a fost uimită de cortina aceea. Dar domnul Putin a intrat în spiritul concertului şi s-a distrat foarte bine - cu toţii cunoşteau piesele Abba foarte bine", a continuat Stephen.

Deşi Putin nu s-a manifestat în trecut ca un admirator al trupei suedeze celebre în anii '70, pasiunea lui pentru petreceri este binecunoscută. Putin este un vizitator frecvent al vilei lui Silvio Berlusconi din Sardinia, unde a fost văzut distrându-se în compania unor modele şi dansatoare din imperiul mediatic al premierului italian.

Dancing Queen

Waterloo

Citeşte şi:

Un cotidian rus anunţă divorţul lui Vladimir Putin de soţia sa, Liudmila

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici