STUDIU: Femeile poartă doar o treime din hainele pe care le "strecoară" în bagajul de concediu

Femeile poartă, în medie, doar o treime din hainele pe care le pun în bagajul pentru o vacanţă de două săptămâni, ele împachetând peste 150 de articole vestimentare şi folosind doar 57 în perioada menţionată, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Marea Britanie.

427 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Femeile poartă doar o treime din hainele pe care le "strecoară" în bagajul de concediu

STUDIU: Femeile poartă doar o treime din hainele pe care le "strecoară" în bagajul de concediu (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Astfel, femeile au nevoie, în medie, de doar 57 de articole vestimentare în valiză pentru o perioadă de concediu de două săptămâni. Însă reprezentantele sexului frumos împachetează, în medie, peste 150 de lucruri, de la fuste, topuri, lenjerie intimă şi costume de baie la încălţăminte cu tocuri înalte şi pijamale.

Potrivit sondajului realizat, peste două treimi din lucrurile împachetate în valiză rămân neatinse în timpul concediului, informează dailymail.co.uk.

79% dintre femeile care au participat la studiul cercetătorilor britanici au recunoscut că îşi iau în valiză lucruri de care nu au neapărată nevoie, pentru simplul argument "să fie în cazul în care".

De exemplu, o femeie îşi ia în vacanţă 13 fuste, din care poartă doar patru, iar pantalonii scurţi sunt în număr de zece perechi în valiza doamnelor, fiind purtate doar patru dintre ele. Sandalele ocupă şi ele un rol important în concediu, femeile strecurându-şi în bagajul de vacanţă şase perechi, din care poartă doar trei, patru pălării, dar poartă doar una, şi îşi calculează că au nevoie de cinci rochii de seară, dar îmbracă maximum două.

De asemenea, în afară de hainele care sunt luate în vacanţă doar pentru a face faţă oricărui posibil scenariu, femeile care au participat la sondaj au recunoscut că îşi iau mai multe creme de protecţie solară şi măşti naturale pentru păr decât ar avea nevoie pentru cele două săptămâni de concediu.

Pe de altă parte, o treime dintre femeile care au răspuns întrebărilor sondajului au precizat că de multe ori au fost taxate în plus la aeroport pentru pentru "excesul" de bagaje.

Dintre acestea, jumătate au recunoscut că îşi mint partenerii privind greutatea bagajului înainte de a pleca spre aeroport, din teama de a nu fi puse să renunţe la lucrurile considerate inutile.

Un alt aspect rezultat din sondaj este acela că femeile se întorc cu mai multe bagaje din concediu, având în vedere că există o listă cu articole care trebuie cumpărate de la destinaţia aleasă, fie suveniruri, fie îmbrăcăminte specifică zonei respective şi chiar lucruri inutile, dar care le fascinează pe doamne, precum articole pentru bucătărie şi baie.

Ţinutele de zi reprezintă "vinovatul principal'" pentru volumul mare al bagajelor şi asta pentru că femeile adoră să creadă că îşi vor schimba hainele în repetate rânduri într-o singură zi, dar multe veşminte din valiză rămân neatinse, având în vedere că pot trece şi câte trei zile în care doamnele stau doar lângă piscină pentru a se bronza.

Totodată, accesorii precum ochelarii de soare, pălăriile, inelele, brăţările şi genţile ocupă un spaţiu important din bagaj.

Potrivit sondajului, în medie, bărbaţii îşi iau în concediu aproximativ 40 de articole vestimentare.

Pe de altă parte, bărbaţii îşi împachetează foarte uşor hainele, timpul destinat acestei acţiuni fiind foarte scurt.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici