Sultan Kösen, considerat cel mai înalt bărbat din lume, s-a căsătorit

Sultan Kösen, cunoscut drept cel mai înalt bărbat din lume, s-a căsătorit, duminică, cu Merve Dibo, în oraşul său natal, Mardin, situat în sud-estul Turciei, informează presa locală.

1370 afișări
Imaginea articolului Sultan Kösen, considerat cel mai înalt bărbat din lume, s-a căsătorit

Merve Dibo, Sultan Kösen (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Bărbatul în vârstă de 31 de ani, care are o înălţime de 2,51 metri, s-a căsătorit cu Merve Dibo, care măsoară 1,75 metri.

"Sunt fericit că am găsit în cele din urmă pe cineva care să mă accepte şi mă iubească", a declarat bărbatul jurnaliştilor.

Kösen - inclus, în 2011, în Cartea Recordurilor, după ce a primit titlul de cel mai înalt bărbat din lume - suferă de gigantism, rezultatul unei tumori care îi afectează glanda hipofiză. În 2010, a fost operat la Universitatea din Virginia, Statele Unite ale Americii, şi i-au fost prescrise medicamente care să-i controleze nivelul de hormoni de creştere. În 2012, Sultan Kösen a fost considerat vindecat, încetând să mai crească în înălţime.

Totuşi, bărbatul este obligat să se folosească de cârje pentru a merge, întrucât articulaţiile sale nu s-au dezvoltat în aceeaşi măsură ca restul corpului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici