Tânără cerută în căsătorie pe aeroportul din Timişoara, cu covor alb, prăjituri, baloane şi fotografii - GALERIE FOTO

Un orădean şi-a cerut în căsătorie, miercuri, iubita venită din SUA, la Aeroportul Traian Vuia din Timişoara, fata fiind aşteptată cu un covor alb, o masă pe care erau aşezate prăjituri şi fotografii cu cei doi îndrăgostiţi, cu baloane şi cu un banner pe care scria "Melania, vrei să fii soţia mea?".

1380 afișări
Imaginea articolului Tânără cerută în căsătorie pe aeroportul din Timişoara, cu covor alb, prăjituri, baloane şi fotografii - GALERIE FOTO

Timişoara: Tânără cerută în căsătorie pe aeroport, cu covor alb, prăjituri, baloane şi fotografii (Imagine: Facebook)

Tânărul, care se numeşte Marcel, a aşezat, miercuri, în faţa aerogării, cu ajutorul angajaţilor Aeroportului "Traian Vuia" din Timişoara, al unor prieteni şi al unor membri ai familiei, un covor alb, o masă pe care erau aşezate fotografii cu cei doi îndrăgostiţi şi prăjituri, iar alături baloane şi un banner pe care scria "Melania, vrei să fii soţia mea?", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marcel şi-a aşteptat iubita cu un buchet de flori şi un inel.

GALERIE FOTO

Cei care au luat parte la pregătiri au avut emoţii după ce au aflat că avionul în care se afla Melania a aterizat cu zece minute mai devreme, însă, din fericire, au reuşit să termine la timp tot aranjamentul.

Tânăra a fost plecată pentru o lună în Statele Unite ale Americii, iar miercuri s-a întors în ţară.

Când tânăra a ieşit în faţa aerogării, iubitul ei s-a aşezat în genunchi, i-a întins buchetul de flori şi inelul de logodnă, apoi a întrebat-o dacă doreşte să fie soţia lui.

Emoţionată, Melania a răspuns "Da", în aplauzele celor prezenţi care aşteptau cu nerăbdare răspunsul acesteia.

Cei doi tineri sunt din Oradea, judeţul Bihor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici