Tatăl lui Jennifer Lopez a spus că actriţa aşteaptă gemeni

Cântăreaţa şi actriţa americană Jennifer Lopez, care a anunţat, în urmă cu câteva luni, că este însărcinată, aşteaptă gemeni, a dezvăluit tatăl acesteia, David Lopez, într-o emisiune în limba spaniolă a unui post de televiziune american.

12 afișări
Imaginea articolului Tatăl lui Jennifer Lopez a spus că actriţa aşteaptă gemeni

Tatăl lui Jennifer Lopez a spus că actriţa aşteaptă gemeni

Invitat la emisiunea "Escandalo TV", David Lopez a declarat despre fiica sa: "Da, (aşteaptă) gemeni". "Este o trăsătură a familiei, sora mea are şi ea gemeni, este ereditar", a adăugat acesta. Speculaţii în legătură cu gemenii circulă de mai multă vreme în presa americană, după ce cântăreaţa a fost surprinsă cumpărând două trusouri pentru bebeluşi, în culori diferite.

În noiembrie, Lopez a confirmat, în timpul unui concert susţinut la Miami, în Statele Unite, că ea şi soţul său, cântăreţul Marc Antony, aşteaptă un copil.

Cântăreaţa în vârstă de 38 ani nu a spus când trebuie să nască şi nici tatăl ei nu a dat detalii despre acest lucru.

Potrivit presei americane, cântăreaţa ar fi ales deja numele copiilor, Max şi Emme.

Lopez şi Anthony, în vârstă de 39 de ani, s-au căsătorit în 2004. Aceşti gemeni ar fi primii copii ai divei latino. Anthony mai are trei copii dintr-o căsătorie anterioară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici