Unul dintre cele mai luxoase veliere din lume soseşte în Portul Constanţa - FOTO

„Bijuteria” Royal Clipper, una dintre cele mai luxoase nave cu vele din lume, soseşte sâmbătă în Portul Constanţa, având la bord aproape 150 de turişti, majoritatea americani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1328 afișări
Imaginea articolului Unul dintre cele mai luxoase veliere din lume soseşte în Portul Constanţa - FOTO

Unul dintre cele mai luxoase veliere din lume soseşte în Portul Constanţa

Royal Clipper soseşte, în premieră, în Portul Constanţa şi va ancora, la ora 11.00, la terminalul de pasageri. Vasul are 147 turişti la bord, majoritatea americani, şi vine la Constanţa din portul bulgăresc Burgas.

Nava are o capacitate de 227 de pasageri, un echipaj format din 106 persoane, fiind utilată cu 114 cabine de lux. Royal Clipper a fost lansată la apă în anul 2000, în prezenţa reginei Silvia a Suediei, designul navei fiind inspirat de Preussen, legendara navă de luptă germană. Are 42 de vele, lungimea navei fiind de 135 de metri.

Constructorul este Stocznia Gdanska/MerwedeShipyard, vasul purtând în prezent pavilionul statului Malta.

Royal Clipper va părăsi portul Constanţa tot sâmbătă, către portul bulgăresc Varna, plecarea fiind fixată pentru ora 23.00. Programul celor 147 de turişti americani include, la alegere, vizitarea unor obiective din oraşul şi judeţul Constanţa, pot participa la Festivalul Scoicilor, ce va avea loc în Piaţa Ovidiu, ori pot vizita muzele în cadrul evenimentul intitulat „Noaptea Muzeelor”.

Nava, supranumită „Steaua Mărilor”, şi-a mai avizat o sosire în Portul Constanţa, în luna iunie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici