Viaţa amoroasă a americanilor... în recesiune!

Criza economică mondială afectează căsătoriile şi relaţiile amoroase în toată lumea, însă viaţa sentimentală a americanilor pare să fie cea mai afectată de recesiunea actuală, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat la nivel internaţional.

17 afișări
Imaginea articolului Viaţa amoroasă a americanilor... în recesiune!

Viaţa amoroasă a americanilor... în recesiune! (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Aproape 30% dintre americani susţin că recesiunea mondială le-a adus mult stres în viaţă şi le-a afectat sau chiar ruinat căsătoriile/ relaţiile de cuplu, comparativ cu 23% dintre canadieni, 24% dintre francezi, respectiv 12% dintre germani care au declarat acelaşi lucru.

Americanii consideră, de asemenea, că trebuie să muncească zece ani în plus, înainte de a ieşi la pensie, din cauza actualei crize economice. Europenii şi canadienii au indicat o perioadă suplimentară petrecută în câmpul muncii mult mai mică.

"Beneficiul pe termen lung al acestei crize este faptul că oamenii învaţă să îşi reducă cheltuielile, să facă economii şi să îşi creeze rezerve financiare pentru viitor. În mod evident, câteva dintre aceste tendinţe globale trebuie să devină obişnuinţe", a declarat Arkadi Kuhlmann, preşedintele ING Direct USA, care a comandat acest sondaj.

Europenii sunt cei mai preocupaţi de crearea unei rezerve financiare - 53% dintre austrieci şi 43% dintre francezi fiind de părere că înfiinţarea unei rezerve financiare reprezintă un ţel important, comparativ cu doar 35% dintre americani care sunt de această părere.

Acest sondaj online, realizat pe un eşantion de 1.052 de persoane adulte, s-a desfăşurat în Canada, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Spania şi Australia şi a demonstrat că americanii au şi temeri legate de datoriile acumulate în contul cărţilor lor de credit.

Aproape jumătate dintre americani au mărturisit că evită să îşi folosească cărţile de credit pentru a economisi bani, comparativ cu doar 11% dintre germani şi 17% dintre italieni.

Prepararea meselor acasă şi pachetele cu mâncare aduse la locul de muncă reprezintă alte modalităţi de economisire foarte populare printre americani şi canadieni, spre deosebire de italieni, care au optat într-un procent mic (20%) pentru această metodă.

Americanii şi britanicii împărtăşesc, însă, aceeaşi pasiune pentru automobile. Atunci când au fost rugaţi să numească ultimul lucru pe care ar fi dispuşi să îl sacrifice pentru a face economie, 30% dintre americani şi acelaşi procedent dintre britanici au indicat automobilul personal, comparativ cu 14% dintre italieni şi 18% dintre spanioli.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici