Victoria Beckham nu călătoreşte fără să aibă cristale în bagaje

Victoria Beckham nu poate călători nicăieri fără să aibă în bagaje cristalele sale, ea fiind foarte credincioasă şi destul de superstiţioasă, relatează femalefirst.co.uk.

136 afișări
Imaginea articolului Victoria Beckham nu călătoreşte fără să aibă cristale în bagaje

Victoria Beckham nu călătoreşte fără să aibă cristale în bagaje

Victoria Beckham, în vârstă de 36 de ani - care este însărcinată cu cel de-al patrulea copil al ei şi al fotbalistului David Beckham -, nu poate pleca nicăieri fără să ia cu ea un anumit număr de cristale şi nu trece niciodată pe sub o scară, pentru că i-ar aduce ghinion.

"Sunt o persoană foarte înclinată spre spiritualitate. Port cu mine cristale când călătoresc. Am de toate culorile. Este ceva în care cred. Sunt o persoană destul de superstiţioasă. Nu trec pe sub o scară", a spus ea.

Victoria Beckham, celebră pentru silueta ei, susţine că mănâncă foarte mult, felul preferat fiind pâinea prăjită cu sare. "Nu sunt genul de om care nu mănâncă deloc carbohidraţi. Eu mănânc mult. Mult peşte preparat la abur, legume, fructe. Îmi plac foarte mult biscuiţii săraţi", a spus Victoria.

"Îmi plac foarte mult şi dudele uscate. Sunt foarte bune şi îţi dau multă energie", a mai spus ea.

Victoria a precizat că viaţa ei alături de David şi de cei trei fii ai lor - Brooklyn, în vârstă de 11 ani, Romeo, în vârstă de opt ani, şi Cruz, în vârstă de cinci ani - este veselă. Totodată, Victoria Beckham susţine că nu a fost niciodată mai fericită ca în prezent.

Fosta membră a trupei Spice Girls a spus că nu ştie sexul viitorului copil, dar va fi la fel de fericită indiferent dacă acesta va fi băiat sau fată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici