Volumul de memorii al actorului premiat cu Oscar Michael Caine, lansat la Nemira: Fragment în avanpremieră, din autobiografia actorului

Volumul de memorii al actorului premiat cu Oscar Michael Caine, "Arta de a asculta şi alte lecţii de viaţă", va fi lansat în colecţia Yorick de arte ale spectacolului a editurii Nemira, în traducerea Irinei Cerchia, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

151 afișări
Imaginea articolului Volumul de memorii al actorului premiat cu Oscar Michael Caine, lansat la Nemira: Fragment în avanpremieră, din autobiografia actorului

Volumul de memorii al actorului premiat cu Oscar Michael Caine, lansat la Nemira

Unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de astăzi, Michael Caine a jucat în filme britanice devenite clasice precum "Alfie", "Zulu", "Jaf în stil italian", dar şi în producţii hollywoodiene precum trilogia "Cavalerul negru", "Un american liniştit", "Hannah şi surorile ei".

Caine ştie ce sacrificii cere succesul - a ajuns la apogeul carierei, deşi a pornit foarte de jos. Aşa cum spune chiar el: "Lucrurile mici pot duce la lucruri mari. Şi, dacă le faci aşa cum trebuie, astrele se vor alinia când te aştepţi cel mai puţin". Poveştile pe care le-a trăit, descrise minunat, sunt o lecţie de viaţă pentru oricare dintre noi, spun editorii.

"Domnul Caine este un povestitor şarmant. Scrisul lui are o calitate rară la memorialişti: jovialitatea", au scris despre acest volum cei de la publicaţia The New York Times. "Guraliv şi captivant, Caine demonstrează o înduioşătoare modestie", potrivit Sunday Times.

"Nimeni nu are o reţetă anume pentru succes. Nimeni nu-ţi poate promite bogăţii şi faimă - şi, sincer, nici nu ţi-aş recomanda să le doreşti. Mulţi actori au idee despre acest subiect atât cât am şi eu sau poate chiar mai mult. Dar dacă ţi-ar plăcea să vezi cum a ajuns aici un bărbat extrem de norocos, care şi-a depăşit ghinionul şi a dat tot ce avea mai bun, care a făcut o mulţime de greşeli, dar care a încercat să înveţe din ele, făcând astfel ceea ce iubea şi distrându-se grozav în tot acest timp, atunci, să-i dăm drumul!".

Sir Michael Caine a fost nominalizat la premiile Oscar de şase ori şi a câştigat de două ori acest trofeu, în 1986, pentru rolul din filmul "Hannah şi surorile ei", şi în 1999, pentru "Legea Pământului". A jucat în peste o sută de filme şi a devenit cunoscut pentru numeroase interpretări foarte apreciate de critici, începând cu rolul din filmul "Zulu" din 1964 şi continuând cu "Dosarul Ipcress", "Recuperatorul", "Alfie", "Jaf în stil italian", "Ticăloşii", "Meditaţiile Ritei" şi, mai recent, "Cavalerul negru", "E cineva acolo?" şi "Harry Brown". A primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic în 2000, în semn de recunoaştere pentru contribuţia la dezvoltarea cinematografiei.

Prezentăm mai jos în avanpremieră un fragment din autobiografia lui Michael Caine:

"La prima mea vizită în Statele Unite, după ce tocmai jucasem în Alfie, stăteam de unul singur în holul hotelului Beverly Hills, când am auzit sunetul unui elicopter aterizând în grădinile de vizavi. Asta, mi-a spus portarul, era absolut ilegal. Am rămas amândoi lângă uşă ca să vedem cine era cel care încălca atât de flagrant legea – poate preşedintele Statelor Unite sau cel puţin directorul hotelului Beverly Hills. Dincolo de Sunset Boulevard, dintr-un vârtej de nori de praf care acopereau soarele, a păşit inconfundabilul John Wayne, înalt cam de doi metri şi îmbrăcat din cap până-n picioare în costum de cowboy. În timp ce stăteam acolo cu gura căscată, ni s-au intersectat privirile şi imediat a schimbat direcţia, apropiindu-se de mine.
– Cum te cheamă, băiete? m-a întrebat.
– Michael Caine, am reuşit să îngaim.
– Aşa, aşa, a înclinat el din cap. Ai jucat în filmul ăla... Alfie.
– Da.
Nu prea ştiam ce să mai adaug ca să întreţin conversaţia.
– O să ajungi o stea, puştiule! a spus el tărăgănat, luându-mă de gât. Dar dacă vrei să fii unic, ţine minte: vorbeşte încet, vorbeşte rar şi nu spune prea multe.
– Mulţumesc, domnule Wayne! am răspuns.
– Spune-mi Duke.
Mi-a dat un ghiont în umăr, s-a întors şi a plecat mândru. A fost o scenă tipic hollywoodiană, năucitoare pentru un tânăr actor ambiţios, ajuns în oraşul visurilor lui. Şi ar fi fost un sfat minunat pentru oricine voia să joace în westernuri şi să-şi rostească toate replicile călare. Să vorbeşti încet şi rar ca să nu sperii caii şi să spui cât de puţine posibil înainte ca aceştia s-o rupă la fugă. Dar nu era un sfat la fel de grozav pentru mine, un actor care urma să joace tot soiul de personaje, rostind o grămadă de replici şi, mai ales, din fericire, stând pe propriile picioare.
De multe ori sunt întrebat ce sfat am pentru actorii aflaţi la început de carieră. Şi mulţi ani răspunsul meu a fost: „Să nu ascultaţi niciodată de actorii bătrâni ca mine.“ Asta fiindcă, până la John Wayne, care mi-a împărtăşit din cuvintele lui pline de înţelepciune, aveam obiceiul să-i întreb pe actorii mai vârstnici ce ar trebui să fac, şi singurul lucru pe care mi l-au spus vreodată a fost să mă dau bătut.
Dar pe măsură ce anii au trecut, am tot reflectat la viaţa mea, aşa cum fac adesea bătrânii. Şi mi-am dat seama că, în cei şaizeci de ani în industria filmului şi cei optzeci şi şase de ani de viaţă, am primit o mulţime de sfaturi care mi-au fost de ajutor – de la Marlene Dietrich, Tony Curtis şi Laurence Olivier, printre alţii – şi am învăţat nenumărate lecţii folositoare atât din multele succese impresionante, cât şi din multele eşecuri catastrofale. Am început să mă gândesc că aş putea să fac ceva mai util decât să „nu ascult niciodată un sfat“. În realitate, sfatul meu ar fi să nu asculţi de acel sfat.
Cartea este rezultatul acelui gând. Am vrut să arunc o privire înapoi, în viaţa mea, de la Elephant and Castle la Hollywood, de la bărbatul seducător Alfie la majordomul lui Batman, Alfred, la toate succesele şi eşecurile, la partea amuzantă şi la cea mai puţin fericită, la toate chinurile, la comedia vieţii, la drama, romantismul şi tragedia ei, şi să găsesc în toate lecţiile pe care le-am învăţat şi pe care vreau să le împărtăşesc nu doar actorilor de film în devenire, ci tuturor oamenilor.
Câteva dintre „lecţiile“ mele sunt destinate în special celor din industria filmului. Dar sper că în bună măsură le vor fi de ajutor, cumva, multora dintre voi. Nu veţi da toţi probă pentru diferite roluri, dar, într-o oarecare măsură, viaţa este întotdeauna un test: fiecare are perioade când trebuie să se chinuie să obţină ce îşi doreşte. Nu toţi trebuie să memoraţi replici întregi, dar uneori trebuie să fii sigur că eşti bine pregătit. Cu toţii avem de-a face cu persoane dificile şi de aceea trebuie să învăţăm cum să găsim un echilibru între viaţa profesională şi cea personală.
Ca să ajungi star de cinema nu ai nevoie de înzestrări special de cele necesare ca să ajungi as în orice alt domeniu (îţi trebuie doar ceva mai mult noroc).
Şi ce dacă nu dai doi bani pe acest bătrân chipurile înţelept? Ei bine, sper măcar că o să te distrezi. O să povestesc tot felul de lucruri din viaţa mea, unele vechi, altele noi, majoritatea despre diferite staruri, toate amuzante, sper, care mă vor ajuta să spun cea mai grozavă poveste despre cum am devenit cine sunt azi, de unde am plecat şi până unde am ajuns, despre greşelile pe care le-am făcut, despre cât m-am distrat şi ce am învăţat în tot acest timp.
Ce a funcţionat pentru John Wayne nu avea să meargă niciodată pentru mine. Aşa că nu garantez că ceea ce a funcţionat pentru mine va funcţiona neapărat şi pentru tine. Lumea în care am intrat eu era foarte diferită de lumea din prezent, iar eforturile mele ca tânăr actor de cinema din anii 1950 şi 1960, alb şi provenind dintr-un mediu modest, nu vor fi aceleaşi ca ale tale.
Şi sunt conştient că viaţa mea a fost binecuvântată în materie de noroc şi de sincronizare. În 1960, pe când eram doar un puşti din clasa muncitoare, m-am nimerit la locul şi momentul potrivit. Ştiu asta. Mii de actori erau la fel de buni sau poate chiar mai buni decât mine, dar au avut ghinion. Şi asta ştiu. Şi mai ştiu că, deşi în anii ’60 se scriau roluri şi se deschideau lumi pentru puşti ca mine, din clasa muncitoare, totuşi, femeile şi persoanele de culoare se aflau la zeci de ani distanţă de asemenea realizări. Mi-au trebuit câteva decenii să înţeleg bătăliile – nu doar pentru roluri, ci şi pentru demnitate şi un minim de decenţă – pe care femeile le-au purtat atâta timp în industria filmului, cât şi în alte domenii, şi încă am de învăţat.
În ceea ce priveşte viaţa mea personală, şi aici am fost extreme de norocos, fiindcă am întâlnit-o pe soţia mea, Shakira, alături de care, timp de patruzeci şi opt de ani, am dus o viaţă absolut minunată. Am fost binecuvântat cu două fiice incredibile, trei nepoţi nepreţuiţi şi un grup de prieteni apropiaţi şi de mare ajutor.
Nimeni nu poate reuşi în industria filmului sau oriunde altundeva fără să aibă şi noroc. Dar eu nu am fost tot timpul doar norocos. De multe ori am avut şi ghinion. Însă nu m-am culcat niciodată pe lauri. Am muncit din greu, am învăţat meserie, am profitat de orice oportunitate şi nu m-am dat bătut când alţii au făcut-o.
Nimeni nu are o reţetă anume pentru succes. Nimeni nu-ţi poate promite bogăţii şi faimă – şi, sincer, nici nu ţi-aş recomanda să ţi le doreşti."

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici